Videoproiectoarele au devenit din ce în ce mai populare în ultima vreme și nu este de mirare că se întâmplă acest lucru. Faptul că îți poți crea un cinema la tine acasă este un aspect pe care foarte mulți oameni îl iau în considerare.
Nu poate să fie nimic mai plăcut decât să te bucuri de filmul sau de serialul tău preferat având o experiență ca la cinema, chiar la tine în camera de zi sau în dormitor. Pentru a te bucura însă de toate beneficiile pe care ți le poate oferi un videoproiector este necesar să știi exact ce criterii trebuie să urmezi pentru a îl alege pe cel potrivit.
Hai să vedem cum poți să faci acest lucru și care sunt aspectele esențiale de care trebuie să ții cont înainte de a îl cumpăra.
1. Ține cont de luminozitate
Luminozitatea este unul dintre criteriile de bază pe care ar trebui să le ai în vedere atunci când îți alegi viitorul videoproiector. Aceasta se măsoară în lumeni și reprezintă cantitatea de lumină pe care aparatul o emite și care influențează substanțial calitatea imaginii. Ce mai trebuie să știi este în faptul că ar trebui să te gândești înainte dacă vei folosi video-proiectorul într-un spațiu închis sau în aer liber deoarece vei stabili numărul de lumeni în funcție de acest aspect.
De pildă, în cazul în care îți dorești să folosești videoproiectorul cu preponderență într-un spațiu deschis, un videoproiector care are aproximativ 3000 de lumeni este potrivit pentru astfel de activități, iar în cazul în care îți dorești să achiziționezi videoproiectorul pentru a îl folosi în casă, 2000 de lumeni ar trebui să fie suficienți. Iar, în fine, dacă îți dorești să folosești videoproiectorul într-o sală de ședințe sau într-o sală de curs, 5000 de lume sunt recomandați pentru astfel de utilizări.
2. Ia în calcul contrastul de culori
Un alt criteriu pe care trebuie să îl pui pe listă este și contrastul de culori. Acesta este reprezentat de diferența dintre cea mai închisă și cea mai deschisă culoare pe care o vezi pe ecran.
Ca o regulă generală, dacă încăperea este mai întunecată, schimbările de contrast vor putea să fie mai lesne de perceput și deci și mai evidente, însă dacă ne referim la încăperile în care întunericul este total, ca, de pildă, o cameră proiectată special pentru a îndeplini funcția de cinema, este recomandat să achiziționezi un videoproiector cu contrast mai mare.
Dar să intrăm și în planul concret – experții îți recomandă să alegi videoproiectoare cu un contrast care se înscrie în următoarele cifre: un videoproiector cu un bun contrast de culoare trebuie să aibă aproximativ între 2000/1 și 4000/1.
3. Nu uita de rezoluție
Ține cont și de rezoluția videoproiectorului. Așa cum știi deja, probabil rezoluția se referă la numărul de pixeli afișați atât pe orizontală, cât și pe verticală. Cu cât rezoluția este mai mare, cu atât calitatea imaginii va fi mai bună. Prin urmare, îndreaptă-te către alegerea unui videoproiector cu o rezoluție înaltă pentru a te bucura de cele mai bune imagini.
4. Alege o lampă de calitate
Lampa pe care o are videoproiectorul este consumabilul cu cel mai mare preț și trebuie să ții cont de faptul că pe aceasta o vei schimba destul de des. Ce trebuie să înțelegem de aici este faptul că e bine să te îndrepți către un model performant de lampă pentru a nu fi nevoit să o schimbi prea rapid, dar și să vezi ce fel de model de lampă folosește videoproiectorul tău pentru a îți da seama cam la ce costuri se ridică înlocuirea acesteia.
Acum, că ai înțeles mai bine cum poți să alegi un videoproiector, nu îți rămâne decât să îl găsești pe cel potrivit pentru tine.