Renunţarea la combustibilii proveniţi din ţiţei nu ar însemna doar înlocuirea benzinăriilor cu staţii de încărcare cu hidrogen sau, şi mai comod, cu priza de acasă, ci ar afecta în mod semnificativ PIB-ul, piaţa muncii sau bugetul
Agenţia pentru Energie a Statelor Unite estima recent că subsolul planetei conţine suficiente rezerve de petrol pentru cel puţin 25 de ani de acum încolo. Alte surse, care iau în calcul producţia actuală versus rezervele dovedite, vorbesc de asigurarea necesarului de ţiţei pentru următorii 50 de ani. În timp ce cele mai optimiste estimări, care se bazează şi pe evoluţia tehnologică ce ar urma să crească atât cantitatea de petrol descoperită, cât şi rata de recuperare din zăcăminte, indică o acoperire a cererii pentru 80 sau chiar 100 de ani.
La prima vedere, s-ar părea că nu vom asista prea curând la o dispariţie a economiei bazate pe petrol. Însă dacă luăm în calcul preţul de extracţie, transport şi prelucrare a ţiţeiului, poluarea (de la explorare şi extracţie până la folosirea produşilor finali) ori faptul că majoritatea rezervelor de „aur negru“ ale globului sunt în mâna unor regimuri autoritare, perspectiva se schimbă. Iar viaţa fără petrol ar putea deveni realitate chiar mai repede decât ne-am închipui.
Impactul unei astfel de schimbări ar fi mai mare decât ne imaginăm, atât la nivel mondial, cât şi în propria noastră curte. Ar însemna, printre altele, dispariţia (sau, unde este posibil, reconversia totală) a unor nume precum OMV Petrom (22.000 de angajaţi şi o cifră de afaceri de 16,5 miliarde de lei în 2011), Rompetrol (3.600 de angajaţi şi 17,8 miliarde de lei cifră cumulată de afaceri în 2011 pentru Downstream şi Rafinare), Lukoil, Conpet sau Oil Terminal. Împreună cu firmele mai mici din domeniu, acestea cântăresc, potrivit unor estimări grosiere, în jur de 5% din PIB-ul României.
Dacă petrolul ar deveni istorie, ar schimba și balanța comercială a României. În primele nouă luni din 2012, de exemplu, România a importat petrol și produse petroliere în valoare de 3,9 miliarde de euro și a exportat același tip de produse de 1,6 miliarde de euro. Cu alte cuvinte, deficitul comercial cauzat de țiței (2,3 miliarde de euro) a reprezentat circa o treime din deficitul comercial total (7,1 miliarde de euro) înregistrat de România în acea perioadă.
Nu poate fi trecut cu vederea nici impactul asupra investiţiilor în economia naţională. Începând de la privatizarea din 2004, Petrom a investit în România peste un miliard de euro anual, susţin rapoartele financiare ale companiei. Nu în ultimul rând, preţul fluctuant al ţiţeiului, dar şi majorarea accizelor au influenţat puternic rata inflaţiei în ultimii ani. Astfel, faţă de începutul lui 2009, benzina şi motorina s-au scumpit în România cu circa 60%. Având în vedere că ele au o pondere de 7,5% în coşul inflaţiei, iar inflaţia cumulată pe perioada 2010-2012 a fost de 16%, rezultă că mai mult de un sfert din creşterea medie directă a preţurilor din economie în ultimii trei ani a fost cauzată de scumpirea carburanţilor auto.
Înlocuirea produselor petroliere ar produce, desigur, schimbări destul de importante şi pe piaţa muncii. Potrivit datelor INS, în sectorul extracţiei de petrol şi gaze lucrează 23.000 de persoane, în timp ce alte 6.000 sunt angajate în companii specializate în „fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului“. Lor li se adaugă alte câteva zeci de mii de salariaţi angrenaţi în transportul şi comercializarea petrolului şi a produselor din petrol. Cu alte cuvinte, un număr destul de important de oameni care ar ajunge în şomaj ori ar trebui reconvertiţi la alte meserii.
S-ar putea ca drama să nu fie totuşi decât parţială. Unii cred că dispariţia autovehiculelor alimentate cu derivaţi din petrol va duce şi la dispariţia benzinăriilor şi, în consecinţă, la ştergerea de pe harta joburilor a peste 10.000 de locuri de muncă. „Nu e chiar aşa“, crede patronul unui mic lanţ de staţii de carburanţi din Ardeal. „E clar că multe vor fi închise, dar destule, mai ales cele situate în calea şoferilor în tranzit, vor fi reconvertite în staţii de încărcare, presupunând că cel mai probabil vom trece la maşini electrice, şi îşi vor păstra şi funcţia de popas pe care o au şi acum“, explică el.
Buget lovit sub centură
Ce ar însemna renunţarea la petrol şi trecerea la maşini electrice pentru sistemul energetic naţional? Presupunând că vehiculele din România ar parcurge aceeaşi distanţă ca în prezent (cam 70 de miliarde de kilometri anual la un consum mediu de zece litri de combustibil la suta de kilometri) şi un consum mediu de electricitate de 0,25 KWh la kilometru, rezultă 17,5 TWh pe an. Mai exact, circa 30% din consumul naţional de electricitate din 2011 (52 TWh, potrivit INS).
În prezent, centralele electrice din România au o putere maximă instalată de circa 20 GWh (adică, teoretic, pot produce anual în jur de 175 TWh). La prima vedere, am putea suporta creşterea de consum (mai ales dacă autovehiculele vor fi încărcate cu precădere noaptea). Însă dacă ne gândim că o bună parte din sursele de energie sunt dependente de natură (capacităţile hidro, eoliene şi solare), este limpede că dacă ne despărţim de petrol vom fi nevoiţi să creştem puternic numărul de centrale electrice.
Conform ultimei ediţii a Oil Bulletin (publicaţie a Comisiei Europene), taxele către stat (în principal accize şi TVA) reprezintă în România circa 46% din preţul final al unui litru de benzină ori motorină. La aproximativ şapte miliarde de litri de carburanţi auto vânduţi anual în benzinăriile autohtone la un preţ mediu de 6 lei pe litru, rezultă că românii scot din buzunar pentru a-şi umple rezervoarele cam 42 de miliarde de lei anual. Iar aproape jumătate din această sumă (adică aproximativ 19 miliarde de lei) ajunge în bugetul public.
Dar industria petrolieră alimentează finanţele statului şi în alte moduri. OMV Petrom SA, de pildă, a plătit în 2011 un impozit pe profit de peste 700 de milioane de lei. Iar dacă această sursă de venit este fluctuantă şi nesigură (tot în 2011 alte firme mari din domeniu au raportat pierderi sau profituri modeste), redevenţele petroliere sunt mult mai uşor de prognozat. În prezent, statul primeşte într-un an circa 800 de milioane de lei din această sursă, însă din 2014 suma ar putea fi semnificativ mai mare. Conform unei simulări realizate de Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, s-ar putea ajunge la încasări de 1,9 miliarde de lei anual.
„Dorim să mărim redevenţele pentru exploatarea resurselor minerale, începând din 2014, la un nivel la care statul român să câştige mai mult şi la care să se păstreze investiţiile. Pentru că dacă le facem prea mari, s-ar putea sa rămânem fără investiţii“, spunea recent premierul Victor Ponta. El a dezvăluit că redevenţele ar trebui ridicate la nivelul mediu din Europa. În prezent, în România acestea variază între 3,5% şi 13,5% din producţie, în funcţie de dimensiunile acesteia. La nivel continental, situaţia diferă foarete mult: unele state aplică sume fixe pe fiecare tonă de ţiţei, în timp ce altele au o cotă procentuală fixă ori variabilă (în unele cazuri semnificativ mai mică decât în România) sau nu au deloc redevenţe, ci doar impozite şi/sau suprataxe pentru companiile petroliere. Nu trebuie uitate impozitele pe venit şi asigurările sociale şi de sănătate ale celor circa 50.000 de angajaţi din domeniul petrolier (extracţie, prelucrare, transport şi vânzare), care potrivit estimărilor noastre mai aduc la buget încă 1,25 miliarde de lei anual.
Ca să ne dăm seama cât de important este sectorul petrolier pentru buget, este suficient să spunem că cea mai importantă entitate din domeniu, Petrom, a plătit în perioada 2005-2011 taxe şi impozite în valoare de circa 10 miliarde de euro. „În prima jumătate a lui 2012 am înregistrat o performanţă financiară îmbunătăţită comparativ cu perioada similară din 2011, datorită preţului marginal mai mare la ţiţei şi cursului de schimb valutar favorabil. Astfel încât am avut o contribuţie la bugetul statului de 4,4 miliarde de lei“, dezvăluia la acel moment CEO-ul Mariana Gheorghe. Pe baza acestui cifre se poate estima că Petrom a virat către vistieria publică circa două miliarde de euro în 2012, adică circa 5% din veniturile totale ale statului. Cum ar suporta bugetul pierderea unor surse de venit atât de importante? Desigur nu reducând cheltuielile, ci majorând taxe şi impozite.
17,5 TWh anual ar consuma românii dacă ar avea maşini electrice pentru a parcurge aceleaşi distanţe din prezent
4.521 de lei era salariul mediu brut în extracţia petrolului în oct. 2012. Domeniul este printre cele mai bine plătite din economie
12 mld. euro este suma totală plătită de Petrom sub formă de taxe şi impozite către bugetul de stat în perioada 2005-2012
