Presiuni pentru semnarea documentelor referitoare la lucrări fictive privind extinderea cimitirului Ghencea Militar
Generalul cu trei stele Cătălin Zisu, comandantul Logisticii Armatei, ar fi exercitat presiuni asupra subalternilor săi pentru a semna documente referitoare la lucrări fictive privind extinderea cimitirului Ghencea Militar, potrivit declarației unui martor din dosar. Informația reiese dintr-un document consultat de G4Media.ro.
Cătălin Zisu ar fi exercitat presiuni asupra locțiitorului său, general-maior Ionel Cristea, a contabilului-șef al unității militare, colonelul Bogdan Vasile, precum și asupra șefei departamentului juridic, locotenent Ana Stroe.
„Erau momente în care comandantul Zisu îi chema pe toți 3, după care, îi chema separat pe fiecare, încercând să fie de acord să semneze (…) În una din zile, jurista Ana a venit la el (la locțiitor, generalul Ionel Cristea – n.r.) în birou tremurând și i-a spus (…) «domnul general, am crezut că mă omoară». Nu știu cum s-a încheiat povestea, știu doar că (… – locțiitorul Cristea – n.r.) mi-a spus că nu va semna niciodată asemenea documente”, a declarat un martor din dosar.
În documentul din dosar se arată că ”potrivit declarației martorei (…), după aproximativ 15 minute, gl. mr. Cristea Ionel a fost chemat de comandantul unității, gl. lt. Zisu Cătălin-Ștefăniță, care i-a spus că lucrările sunt reale, că trebuie să aibă grijă de firme, să sprijine economia statului. În acel moment, (… – locțiitorul Cristea – n.r.) i-a arătat fotografiile câmpului în care se extindea cimitirul Ghencea 3, comandantului Zisu Cătălin-Ștefăniță, spunându-i că un milion de euro pentru pământ înseamnă munți de pâmânt, iar acolo terenul este plat. De asemenea, i-a spus că vrea să vadă documente de la firmă, care pot demonstra că lucrările acelea sunt reale, acte de însoțire și locul de depozitare al pâmântului evacuat”.
G4Media.ro a decis să anonimizeze numele martorului pentru a-i proteja identitatea.
Potrivit unor surse judiciare citate de G4Media.ro, colonelul Bogdan Vasile, contabilul-șef al Comandamentului Logistic Întrunit (UM 02754 – București), ar fi suferit un infarct fatal în perioada în care s-ar fi aflat sub presiunea exercitată de generalul Cătălin Zisu pentru a semna documente legate de lucrări fictive.
Generalul Cătălin Zisu, eliberat sub control judiciar
Generalul Cătălin Zisu, comandant al Comandamentului Logistic Întrunit al Armatei și cu gradul de trei stele, a fost pus sub control judiciar vineri seară de către procurorii anticorupție.
Pentru generalul Zisu, în dosarul de abuz în serviciu a fost stabilită cauțiunea de 1 milion de lei.
Aceeași sumă, de 1 milion de lei, a fost impusă și pentru omul de afaceri Ionel Olteanu, care a fost eliberat sub control judiciar.
Un alt suspect în acest caz, un angajat al Armatei, a fost plasat sub control judiciar, având o cauțiune de 500.000 de lei.
Procurorii militari au efectuat percheziții la Comandamentul Logistic Întrunit al Armatei, vizându-l pe generalul Zisu. Conform primelor informații, prejudiciul estimat în acest dosar depășește 2 milioane de euro. Mai multe aici.