Tot ce facem se rezumă la bani şi în fiecare zi efectuăm o mulţime de operaţiuni financiare, uneori chiar fără să ne dăm seama. Pe lângă activităţile evidente (cumpărături, plata unor unor facturi sau taxe), mai sunt şi cele pe care nu le băgăm de seama. Cum ar fi navigatul pe internet, privitul la televizor (pentru fiecare dintre aceste modalităţi de petrecere a timpului liber plătim un abonament lunar) sau spălatul vaselor (asta se adaugă la factura de la întreţinere sau la gaze şi curent dacă aveţi centrală).
Iar asta facem cu toţii, în fiecare zi. Poate că nu trebuie să fie aşa. Dar e imposibil să ne imaginăm o lume fără bani, o lume în care oamenii să ia şi să ofere pe gratis. Sau poate că nu e chiar atât de greu să ne imaginăm asta, dacă privim o veveriţă, de exemplu – aţi văzut vreodată o veveriţă care să aibă nevoie de un card de credit pentru a-şi lua o ghindă? Sau un urs care să plătească atunci când vrea peşte? Nu. Pentru că atunci când un urs vrea peşte, el merge îşi işi ia unul. Iar aici intervine punctul critic: ursul sau veveriţa nu îşi iau mai mult decât le trebuie.
Ideea pe care relativ puţini oameni se bazează în ziua de azi e că suntem o comunitate de oameni şi ne putem baza unul pe celălalt astfel încât nimeni să nu fie nevoit să trăiască în sărăcie sau să lupte pentru necesităţile de bază. Este vorba chiar de mai mult decât un sistem bazat pe comerţ: este vorba despre generozitate şi recunoştinţă, nu despre invidie şi lăcomie.
Pentru ca o economie bazată pe dăruire să funcţioneze, toată lumea ar trebui să se concentreze permanent să fie cât mai productivi posibil. Lucrurile nu ar funcţiona dacă ar exista persoane care ar aştepta doar să primească. Apoi, dacă produci sau deţii ceva de care nu ai nevoie, ar trebui să îl oferi cuiva care chiar s-ar folosi de obiectul respectiv, fără să te plângi. La rândul tău, dacă ai nevoie de ceva (atenţie, nevoie, nu dorinţă!) ai putea să îl iei fără niciun sentiment de vină.
În perioada de tranziţie, oamenii ar trebui să scape de lucruri inutile (asta nu înseamnă ca toată tehnologia să fie aruncată pe fereastră). Rispa ar trebui, totuşi, menţinută la un minim absolut.
Acest scenariu nu este complet fictiv. Un astfel de sistem există şi în viaţa reală. Spre exemplu, oamenii de pe insula Anuta, din arhipeleagul Insulelor Solomon. Ei se bazează pe o economie bazată pe dăruire – o mulţime de lucruri sunt împărţite, de la teren, până la produsele alimentare. Toţi locuitorii insulei sunt responsabili să lucreze pământul şi toţi se bucură de roade.
Chiar şi pe acea insulă, însă, există câteva persoane care câştigă ocazional bani, de exemplu pescarii, care merg în alte părţi ale lumii pentru a munci, potrivit HowStuffWorks. Însă banii câştigaţi de ei sunt folosiţi pentru achiziţionarea de bunuri fabricate, care apoi sunt aduse pe insulă şi împărţite.
Ar putea acest sistem funcţiona la o scară globală? Pentru asta ar fi neceară o tranziţie masivă şi o schimbare de ideologie probabil imposibilă.