Cu noroc și abilitate, Washingtonul și Beijingul vor evita un război, chiar și în 2030. Ambele țări trebuie însă să ia în serios posibilitatea ca un conflict să izbucnească oricând, explică NationalInterest.
Republica Populară Chineză și Statele Unite par să se adâncească în prăpastia unui război comercial. Un astfel de război ar putea avea efecte uriașe asupra economiilor ambelor țări, dar și asupra viitorului ordinii economice globale. Deocamdată, asta nu implică bombe și rachete. În timp ce SUA și China au suficiente motive de hărțuire, nici unii nici alții nu au au motive de casus belli.
Dar lucrurile s-ar putea schimba în următorul deceniu. Pe măsură ce puterea relativă a Chinei crește, Statele Unite pot constata că disputele mici pot avea consecințe mari.
Până în 2030, echilibrul puterii (și peisajul strategic) ar putea arăta complet diferit. Cum va arăta însă un războiul în 2030 între China și Statele Unite? Puterea Chinei pare să crească inexorabil, chiar dacă SUA continuă să stabilească regulile ordinii internaționale globale. Nici unii, nici alții nu vor intra în război pentru ceva banal.
În timp ce câmpul de luptă va depinde de cauza conflictului, ne putem aștepta ca teatrele de război cruciale să fie Mările Chinei de Est și de Sud. Asta va pune un accent special pe capacitățile aeriene și navale ale fiecărei țări, garantând că armatele celor două state au lucrat din greu la dezvoltarea modalităților de a duce „bătălia multi-domeniu”.
Există suficiente argumente pentru a crede că echilibrul militar se va schimba în favoarea Chinei în următorii 12 ani. Marina Armatei de Eliberare Populară (PLAN) se dezvoltă mai raepede decât Marina SUA (USN). În plus, Forța Aeriană a Armatei de Eliberare a Poporului (PLAAF) se modernizează mai repede decât Forța Aeriană a SUA (USAF).
Poate că cea mai semnificativă diferență până în 2030 va fi dată de explozia vehiculelor fără pilot, care însoțesc și deseori înlocuiesc platformele cu echipaj existente. Așa că e foarte probabil ca dronele aeriene, navele și submarinele să conducă o mare parte a luptelor. Aceste drone vor depinde de accesul la vaste sisteme de recunoaștere și comunicare, sisteme pe care ambele părți vor încerca să le perturbe încă din primele minute ale izbucnirii conflictului.
Dar războiul cibernetic?
Din punct de vedere social, economic și militar, China și SUA sunt conectate și dependente de activitatea cibernetică. O întrerupere semnificativă a acestei conectivități ar putea avea efecte catastrofale. Însă complexitatea nu implică în mod automat și vulnerabilitate. Așa că nu putem presupune că, pe măsură ce economiile devin mai digitalizate, ele vor fi și mai ușor de atacat.
Greu de spus că războiul nu va avea o componentă cibernetică. Mai curând, confruntarea digitală ar putea imăplica partea militară mai mult decât partea civilă. Atât SUA, cât și China vor face tot ce pot pentru a descoperi și a perturba conexiunile inamicului, încercând să-și orbească dușmanul pe de o parte și, pe de altă parte, să vadă prin ochii dușmanilor.
Timp de aproape patru decenii, analiștii sugerau că războiul dintre SUA și Uniunea Sovietică era inevitabil. Dar asta nu s-a întâmplat niciodată. Și acum, se spune că este foarte puțin probabil ca America și China să nu ajungă în pragul unui conflict armat. În această eventualitate, pe care nimeni nu și-o dorește în mod real, încheierea războiului chino-american din 2030 ar necesita o diplomație extrem de atentă. Pentru ca nu cumva războiul să devină doar prima etapă a unei confruntări care să dureze întreg secolul.