Jimmy Carter, modelul unui președinte democrat. O mărturie personală
Emil Constantinescu a spus că, după alegerile prezidențiale din 1992, în care a ajuns în turul al doilea și a fost desemnat candidatul unic al opoziției pentru următoarele alegeri, a fost întrebat frecvent în străinătate care este modelul său de președinte democrat.
Răspunsul său a fost clar: Jimmy Carter, datorită statutului său moral înainte, în timpul și după mandatul de președinte.
În România, însă, nimeni nu l-a întrebat acest lucru, iar alegerile din 1996 și cele de după au arătat că majoritatea alegătorilor au votat pentru persoane șantajabile, pe care le-au reales conștient. Emil Constantinescu a observat că mulți președinți nu au nevoie de un model, considerându-se ei înșiși un exemplu pentru ceilalți.
În prezent, autoritar prevalează în multe democrații
El a explicat că, în contextul actual, în care modelul autoritar prevalează în multe democrații, inclusiv în Statele Unite ale Americii, a decis să renunțe la politica sa de neimplicare, pe care o avusese timp de două decenii.
A vrut să folosească impactul emoțional al funeraliilor lui Jimmy Carter pentru a explica de ce acesta a fost pentru el un model de președinte, ghidat de principii morale și interes național, nu de scopuri politice sau financiare.
Într-o perioadă de criză a democrației la nivel global, marcată de conflictele între civilizația occidentală și cultura europeană, el a subliniat că întrebarea esențială este de ce oamenii preferă lideri autoritari și corupți, în loc de lideri onești și dedicați binelui public.
Emil Constantinescu a răspuns că acest fenomen reflectă nu doar calitatea slabă a liderilor, dar și calitatea scăzută a cetățenilor care îi aleg. A adăugat că acest lucru este legat de statutul bunăstării și de faptul că vremurile dificile creează oameni puternici, iar vremurile ușoare creează oameni slabi.
O viață desprinsă parcă din filmele celebre
„Când m-am născut, Hitler și Stalin, doi mari criminali ai istoriei moderne, erau încă la putere, adulați de popoarele lor. De atunci, zeci de dictatori au sfârșit prin a fi asasinați, statuile lor demolate și mormintele lor profanate. De ce, oare, mereu alți lideri care urmează acest drum își găsesc susținători?
În ceea ce privește înțelegerea caracterului dictatorilor, mi-a revenit în memorie o întâlnire pe care am avut-o cu Eduard Șevardnadze, artizanul sfârșitului Războiului Rece, care mi-a povestit că l-a întâlnit de multe ori pe Ceaușescu și că acesta, întotdeauna, la convorbirile față în față, îi evita privirea.
Ca și alți dictatori, nu a tremurat în fața morții. Am înțeles că singurul lucru pe care le este frică să-l privească în față este Adevărul; adevărul despre ei, despre lumea care îi înconjoară și despre viitorul nemilos al posterității grandioase pe care s-au străduit atât de mult să o construiască în timpul vieții lor, pentru eternitate.
De la Jimmy Carter mi-a rămas în memorie privirea caldă și zâmbetul luminos al unui om împăcat cu sine însuși.
Acesta este, în aceste vremuri tulburi, și mesajul pe care l-a lăsat celor care vor veni: respectul pe care îl datorăm celor care și-au închinat viața slujirii adevărului, dreptății și bunei înțelegeri între oameni”, a punctat intelectualul în cadrul unui articol scris pentru „Institutul de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului”.
