În timpul mandatului său, salariul minim a fost majorat de două ori. La 1 februarie 2017, valoarea salariului minim a crescut de la 1.250 de lei la 1.450 de lei.

La 1 ianuarie 2018, salariul minim a crescut cu 31,03% față de anul 2017, de la 1.450 de lei la 1.900 de lei.

Au fost introduse, prin ordonanță de urgență, măsuri pentru crearea cadrului legal de introducere a salariului minim diferențiat și pentru reducerea deficitului de forță de muncă.

De asemenea, o veste bună pentru angajați a fost lansată la sfârșitul lunii septembrie, mai exact, că salariul minim brut va crește de la 1 ianuarie 2019. Ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, a anunțat atunci că Guvernul lucrează la o Hotărâre privind creșterea salariului.

Din 1 februarie 2017, salariile din administrația publică locală s-au majorat cu 20%, iar cele pentru personalul din cadrul instituțiilor publice de spectacole sau concerte au fost majorate cu 50%, potrivit OUG nr.2/2017.

Salariile polițiștilor au fost majorate cu 10%; cele ale personalului civil din instituțiile publice de apărare, ordine publică și securitate națională, cu 15%

Personalul din sistemul sanitar care a beneficiat în anul 2017 de tichete de masă a beneficiat de acordarea indemnizației de hrană pe tot parcursul anului 2018, iar această indemnizație va fi exceptată în anul 2018 la stabilirea limitei de sporuri de 30%.

În ceea ce privește acordarea sporurilor, au fost prorogate prevederile care condiționează încadrarea sporurilor în limita de 30% pentru personalul din sistemul sanitar.

Tot pentru personalul din sistemul sanitar s-a decis scoaterea gărzilor din calculul procentului de 30%, parte variabilă din totalul cheltuielilor salariilor de bază.

Valoarea punctului de pensie a fost majorată de la 917,5 lei la 1.000 de lei, de la 1 iulie 2017, pentru un număr de 5.076.774 de pensionari și a crescut din nou, de la 1 iulie 2018, de la 1.000 de lei la 1.100 de lei.

Pensia minimă garantată a crescut de la 400 la 520 lei, de la 1 martie 2017, pentru un număr de 1.022.168 de pensionari, iar de la 1 iulie 2018, valoarea pensiei minime este de 640 de lei.

De asemenea, a fost stabilită eliminarea CASS pentru pensionari (2.252.562 de pensionari au beneficiat de eliminarea CASS) precum și faptul că venitul impozabil lunar din pensii se stabilește prin deducerea din venitul din pensie a sumei neimpozabile lunare de 2.000 lei.