Într-o postare pe contul personal de socializare, Ozana Barabancea a publicat o fotografie cu cei doi copii ai săi. Vedeta se bucură de ascensiunea lor, iar fanii au reacționat la scurt timp după postarea imaginii.
Aceștia au lăudat-o pe vedetă pentru modul în care copiii arată și totodată i-au urat și succes pe viitor.
„Absolut superbi. felicitări”, „Doi copii frumoși și talentați și o mămică pe măsură ”, „SUPERBI! Felicitări și succes în continuare și binecuvântări”, „Să vă trăiască și să vă bucurați de ei”, au fost câteva dintre mesajele pe care vedeta le-a primit de la fani, în mediul online, acolo unde are o activitate destul de dezvoltată, aceasta ținându-și fanii zi de zi la curent cu tot ceea ce face.
Amintim faptul că cei doi copii ai vedetei au decis să urmeze și ei drumul mamei. Aceștia se îndreaptă spre o carieră muzicală, fiind susținuți de Ozana Barabancea.
Vezi această postare pe Instagram
Cum arată copiii Ozanei Barabancea
Gloria Barabancea, fiica vedetei are 17 ani și este elevă a Colegiului Național de Muzică George Enescu din Capitală. Aceasta cântă la pian cu pasiune și este active pe rețelele sociale. De cealaltă parte, fratele Gloriei, Andrew, este mai mare, are 20 de ani și pe lângă pian este pasionat de sport.
Se pare că cei doi copii au decis să opteze pentru o carieră similară cu cea a mamei lor. Ozana Barabancea, acum în vârstă de 51 de ani a absolvit Școala Populară de Artă, secția Jazz, Universitatea de Artă „Luceafărul” și Conservatorul de Muzică din București, secția Pedagogie muzicală.
În primă fază, Ozana Barabancea a fost cunoscută drept cântăreață de operă, apoi spectacolele ei de jazz au devenit la fel de apreciate. Totodată, vedeta a făcut parte din distribuţia musicalului Chicago şi a filmului Supravieţuitorul și a devenit cunoscută în întreaga șară, dar și peste hotare, având în vedere că a avut numeroase turnee internaționale.