În încercarea de a scăpa de birocrație unele persoane destul de înstărite și-au înființat propriul stat, unde își scriu propriile reguli. Astfel, au apărut micronațiunile, care sunt mici entități independente, care nu sunt recunoscute de guvernele lumii sau de organizațiile internaționale importante, potrivit Wikipedia.
Micronațiunile par de cele mai multe ori niște excentricități deoarece sunt create și întreținute de o singură persoană sau de o familie. Acestea sunt create din divserse motive: fie în semn de protest, fie să atragă turiști, fie doar pentru distracție.
Potrivit Business Insider, în prezent există peste 400 de micronațiuni la nivel global. Fotograful Leo Delafontaine a fost fascinat de aceste entități și a pornit în căutarea lor. Din 2012 și până în prezent a vizitat 6 țări și 3 continente pentru a fotografia cele mai interesante micronațiuni.
Prima micronațiunie vizitată de fotograful Delafontaine a fost Sealand, aplasat pe o platformă militară abandonată de către Marina Regală Britanică. Aceasta a fost construită în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, iar din 1967 este deținută de Paddy Roy Bates.
Lângă granița dintre Franța și Elveția se află Saugeais, o regiune formată din 11 orașe, care a fost înființată în 1947 în glumă. În prezent, micronațiunea este o atracție turistică populară, care vinde timbre oficiale.
Travis McHenry și-a fondat prima micronațiune la vârsta de 15 ani. De atunci el și-a mai creat alte 3. Ultima pe care a înființat-o este Calsahara și este o combinație între California și Sahara.
Consulatul La Boirie a fost înființat în 2006 de 3 prieteni: Phillipe, Pascal și Sebastian, care aveau în comun dragostea pentru istoria,geografia și politica franceză. Națiunea lor ce se întinde pe o suprafață de 7 hectare și are propriul calendar, listă de ceremonii și locuri de cazare unde turiștii pot rămâne peste noapte. De obicei, cei trei organizează numeroase petreceri și baluri.
În 1982, punctul de control de lângă Ruta 1 a blocat trecerea către Key West, din Florida, de aceea primarul Dennis Wardlow a desprins regiunea de SUA, în semn de protest. Astfel, a fost fondată Republica Conch. Se spune că teroristul Mohamed Atta, unul dintre responsabilii atacurilor teroriste de la 11 septembrie 2001, și-ar fi făcut pașaport de Conch, cu puțin timp înainte de atacuri.