Cu mai puţin de o noapte înainte ca porţile de la Messe Frankfurt să se deschidă pentru primii jurnalişti sosiţi la ediţia din 2011 a expoziţiei auto germane, în interior este un adevărat furnicar de oameni şi maşini. Noaptea albă a echipelor tehnice ale expozanţilor este abia la început.
Ajunşi, printr-un cumul de factori, în interiorul a ceea ce începând cu ora 8 a dimineţii de astăzi se va numi a 64-a ediţie a Internationale Automobil-Ausstellung (IAA) am reuşit să observăm ce înseamnă de fapt organizarea acestui mega-eveniment. Deşi mai sunt doar câteva ore până la deschiderea oficială, în imensele hale ale centrului expoziţional din Frankfurt nimic nu pare a fi încă gata pentru avalanşa de vizitatori aşteptaţi. Maşinile cu echipamente se plimbă haotic, tehnicienii întind cabluri, macarale puternice mută bucăţi mari de carton, tablă sau beton. Se luvrează intens la butaforie şi la pistele exterioare destinate testelor. Maşinile care vor fi prezentate în premieră sunt acoperite cu huse care să le protejeze de ochi indiscreţi însă, în ciuda mulţimii de oameni de pază, poţi zări câteva dintre detaliile bolizilor care vor lua ochii publicului.
Conform lui Matthias Wissmann, președintele Asociaţiei Producătorilor Auto Germani (VDA), expoziția va aduce în atenția publicului nu mai puțin de 89 de premiere mondiale dintre care 45 sunt ale unor mărci germane. La aceste evenimente anunțate de producătorii de vehicule se adaugă alte 94 de premiere mondiale ale unor furnizorii de componente. Spațiul expozițional, de 235.000 mp, este împărţit, în funcţie de buget şi numărul de modele prezentate, de 1007 companii din 32 de țări. Organizatorii aşteaptă între 15 şi 25 septembrie, zilele puse la dispoziţia publicului larg, peste 800.000 de vizitatori care vor plăti minimum 13 euro pentru a avea acces la Frankfurt Motor Show 2011.