Aviația americană se schimbă. Dacă în anul 2005 doar 5% dintre avioanele americane de luptă erau roboți, în prezent dronele au o proporție de 31%, conform unui raport al ”Congressional Research Service” (CRS), braţul public de cercetare a politicii al Congresului SUA.
Americanii au în prezent în dotare 7.494 de drone, însă cheltuiesc mai mult pe avioanele cu piloți, aproximativ 92% din banii alocați avioanelor de luptă mergând către achiziționarea de avioane cu pilot. În ceea ce privește dronele, din anul 2001 și până în prezent, americanii au cheltuit 26 de miliarde de dolari.
RQ-11 Raven, RQ-1 Predator, MQ-9 Reaper Hunter/Killer, Predator B, denumit Sky Warrior şi RQ-170 Sentinel sunt doar câteva dintre dronele care echipează armata SUA. Acestea au fost folosite de americani în mai multe zone de conflict, precum Afganistan şi Irak. În aceste două țări au fost pierdute sau doborâte 38 de drone Predator şi Reaper. Cel mai recent și mai mediatizat incident a fost însă legat de o dronă RQ-170 Sentinel. Aparatul fără echipaj uman a ajuns în posesia iranielor, care au refuzat să-l înapoieze și au anunțat că îl vor clona.
Conform raportului CRS, au loc 7,5 accidente cu drone la 100.000 de ore de zbor, număr similar cu accidentele avioanelor F16, pilotate de oameni.
Americanii vor continua să investească în astfel de aparate de zbor, iar în viitorul apropiat vor dezvolta o dronă care va putea decola și ateriza pe un portavion. Altele vor putea să bruieze sistemele de comunicații ale inamicului și să măsoare nivelul de radiații al atmosferei. De asemenea, vor exista drone sinucigașe, create cu un singur scop, iar până în 2034 americanii speră să creeze prima drona supersonică.
SURSA: wired.com
Cum arată în prezent aviația SUA: Unul din trei avioane de luptă este un robot
10 ianuarie 2012, 17:50
Ultima modificare în 10 ianuarie 2012, 19:50
Avioanele fără pilot sau drone așa cum mai sunt numite ele reprezintă în prezent 31% din întreaga flotă aviatică a armatei Statelor Unite, cea mai puternică din lume.
Etichete:
Publicat in categoriile: Eveniment
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Eveniment
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook
- Sergiu Oprescu, Alpha Bank „Ne așteptăm să crească creditarea în lei”
- CINE este femeia care putea rezolva criza europeană. Merkel păleşte în faţa ei!
- Ariton se laudă că a reuşit să scape Hidroelectrica de patru “băieţi deştepţi”
- Bancherul central al Elveției a demisionat în urma scandalului financiar în care este implicată soţia sa
- Iranul a început activitatea de îmbogăţire a uraniului
- Ioan Niculae: „Parchetul şi presa doresc să distrugă InterAgro”
- Faceţi cunoştinţă cu cel mai bun lunetist din armata SUA
- Clasa de mijloc din Asia va deveni principalul „consumator” al lumii până în 2030
- Rolls-Royce şi-a depăşit recordul de vânzări care data din 1978
- Revoltele vor continua şi anul acesta în ţările arabe