Pentru mai multe imagini, click aici
‘Mi-am pierdut tatăl, câinele, maşina, economiile. Am pierdut totul. Dar toată lumea de aici este în aceeaşi situaţie. Dacă plâng vor începe cu toţii, deci trebuie să mă abţin’, mărturiseşte cu ochii închişi şi pumnii strânşi Kenichi Endo (45 ani), care trăieşte acum într-un centru de primire din Onagawa (nord-est).
Un cutremur de 9 grade urmat de tsunami au devastat la 11 martie nord-estul Japoniei, provocând moartea sau dispariţia a aproximativ 28.000 de persoane.
La cinci săptămâni de la catastrofă, zeci de mii de persoane evacuate trăiesc încă în centre de primire improvizate, organizate îndeosebi în şcoli.
În această situaţie, emoţia este controlată şi, doar rareori, câte un refugiat mai lăcrimează, în timp ce mănâncă, ascultă muzică sau doarme.
