Bilanţul pe 2011 încă nu a fost făcut, dar cel pe 2010 ne poate da o idee despre sumele investite, la nivel mondial, în „tehnologii verzi“ pentru energii alternative: 243 mld. dolari, reprezentând finanțări și investiții, potrivit lui Michael Liebreich, fondatorul firmei de consultanţă New Energy Finance, citat de Financial Times. Tehnologia LED („diodă care emite lumină“) şi cum va schimba ea modul în care utilizăm lumina în viitorul apropiat au înflăcărat, în ultimii doi ani, imaginația investitorilor din energie. Printre cei care şi-au reorientat strategiile şi dezvoltă o afacere cu LED-uri e şi unul dintre puținii brokeri de certificate de emisii de bioxid de carbon (CO2) din țară, George Brăiloiu, proprietarul KDF Energy, care, în urmă cu un an, a lansat KDF Lighting.
Ca o paranteză: Brăiloiu alocă sume din ce în ce mai mari pentru „proiecte verzi“, scopul fiind completarea portofoliului cu produse şi tehnologii al căror avantaj competitiv să fie economia de energie. Compania lui tocmai a început lucrările la o centrală electrică pe biomasă în Horezu (Vâlcea), cu o capacitate de producţie de 16 MW. Valoarea investiţiei ajunge la 17 mil. euro, bani proveniţi atât din surse proprii (30%), cât şi din fonduri europene. În plus, împreună cu Siemens, dezvoltă un parc eolian de 81 MW în Dobrogea.
Înapoi la cel mai nou business al KDF, „ledul este considerat viitorul (…) dacă gândeşti pe termen lung, e cea mai ieftină tehnologie de iluminat“, subliniază Robert Ambrozie, director de dezvoltare al KDF Energy și responsabil cu divizia KDF Lighting, convins de faptul că vinde „cea mai eficientă tehnologie pe care a cunoscut-o omenirea vreodată“. Argumentele lui: durata de viaţă este spectaculoasă – 35 de ani într-o gospodărie obişnuită ori şase ani fără întrerupere -, şi economia de energie. Adică, în loc de 60 de waţi cât consumă un bec cu filament, becurile cu LED vor folosi doar 9W. De aproape şapte ori mai puţină energie, aşadar, pentru la fel de multă lumină.
Şi dacă ne uităm la diferența uriașă de valori între piața locală și cele vest-europene, devine evident potențialul pe care îl are piaţa românească de LED-uri. Concret, în Occident LED-urile reprezintă 12% din valoarea totală a vânzărilor de echipamente de iluminat, pe când la noi abia dacă ajung la 3%-4%, estimează directorul de dezvoltare al KDF (valoarea întregii pieţe de iluminat din România este estimată la 100 mil. euro). Dar nici numărul firmelor care vând această tehnologie – precum KDF Lighting – nu sare de cinci, spun cunoscătorii. Mai exact, piaţa locală a LED-urilor e împărţită între românii de la KDF (importatori), Electromagnetica, Elba Timişoara, olandezii de la Philips şi nemţii de la Osram (subsidiară a grupului Siemens).
LED-urile se ieftinesc în fiecare an
O premisă importantă de creştere a businessului aferent ţine de scoaterea de pe piaţă a becului cu incandescenţă, plus că şi becul economic cu gaz va avea aceeaşi soartă în anii următori, deoarece conţine substanţe toxice, care pot fi eliberate în caz ca este spart. Importante sunt însă şi perspectivele: până în 2020, LED-urile vor reprezenta valoric circa 60% din întreaga piață de iluminat mondială, estimată acum la circa 110 miliarde de euro, arată un raport al McKinsey din 2012. „Led-ul bate la calitatea luminii şi becul clasic, şi pe cel economic cu gaz. Preţul – cam 100 de lei bucata – e însă o barieră în calea înlocuirii becurilor tradiţionale“, explică Robert Ambrozie. Doar deocamdată. Până în 2020, MarketWatch estimează că preţul unui bec LED va scădea la jumătate din preţul actual. Şi dacă această tehnologie e încă scumpă pentru consumatorii casnici, eficienţa energetică şi durata mare de viaţă (de până la 50.000 de ore de funcţionare) motivează companiile private – atente, acum mai mult ca oricând, la costuri – să nu mai ignore ponderea iluminatului în consumul de energie şi să accepte costul iniţial mai ridicat al sistemelor bazate pe noua tehnologie LED.
Primii clienţi au fost centrele comerciale, retailerii reţelelor de benzinării, businessurile auto şi cele IT, care folosesc iluminatul cea mai mare parte din zi. „Danone a cumpărat corpuri de iluminat cu LED pentru fabrica de lactate din Colentina. Am mai avut livrări şi la fabrici din industria auto. Suntem în discuţii să facem livrări şi showroomurilor auto Mini Morris şi BMW, care se construiesc acum în Prahova“, dă Ambrozie câteva exemple concrete. De altfel, şi IKEA tocmai a anunţat că va înlocui toate becurile incandescente cu LED-uri. „Dacă un milion de oameni ar schimba un bec tradițional cu un bec LED, reducerea emisiilor de CO2 ar echivala cu retragerea a 6.700 de mașini de pe șosele sau cu plantarea a 17 milioane de copaci pe an“, argumentează reprezentanţii retailerului suedez de mobilier.
Străzi luminate cu LED-uri
Lucrurile ar merge mult mai bine pe piaţa locală „dacă ar exista şi programe de stimulare a eficienţei energetice măcar pentru sectorul public“, arată o altă realitate de business Eugen Scheuşan, şeful Electromagnetica. Producătorul local a vândut corpuri de iluminat cu LED de circa 1,4 mil. euro, în prima jumătate a acestui an, cu 354% mai mult decât perioada similară a anului trecut. „Producţia de corpuri de iluminat cu LED este sectorul nostru de activitate cel mai dinamic (…) Un om chibzuit va înţelege repede că beneficiile pe termen lung justifică pe deplin preţul iniţial ceva mai mare“, susţine Scheuşan cauza LED-urilor. Pentru 2013, el speră în dublarea cifrei de afaceri, la fel şi pentru 2014, astfel încât „să depăşim în acel moment zece mililoane de euro“.
Chiar şi fără stimulare, sectorul public a început, discret, să se miște. Cât de bine? Iată un indiciu: Primăria Timişoara a acceptat un experiment cu o firmă din oraș, care a montat gratuit 54 de lămpi cu LED (clasicele becuri cu vapori de sodiu de 250 de wați au fost înlocuite cu noile lămpi de 119 wați). „O lampă cu LED are un consum cu 60% mai scăzut şi economisește 248 de lei pe an față de un bec obișnuit“, explică reprezentanţii Primăriei Timișoara. Un astfel de corp de iluminat stradal cu LED costă între 120 și 400 de euro, în funcție de putere. Prima localitate din România iluminată cu LED-uri nu este însă Timișoara, ci micuță comună Mociu din județul Cluj. În noiembrie 2010, în locul celor 262 de corpuri clasice de iluminat au fost instalate 400 de lămpi care folosesc tehnologia LED. Schimbarea sistemului de iluminat a costat 215.000 de dolari și a fost finanțată de Fondul Român pentru Eficienţă Energetică prin intermediul unui împrumut rambursabil.
„Avem în jurul a patru milioane de corpuri de iluminat stradal în ţară, iar consumul este foarte mare, de circa 250-400 waţi. Imaginaţi-vă ce economii s-ar putea face… Deși autoritățile locale sunt convinse că iluminatul cu LED are foarte multe avantaje faţă de cel tradiţional, nu au banii necesari pentru investiţia de început“, precizează Robert Ambrozie. Pe termen mediu, a se citi 2015, acesta şi-a bugetat o creştere de până la patru-cinci mil. de euro a businessului KDF Lighting. Creştere despre care spune că ar urma să vină atât din vânzările către gospodării, cât şi din contractele cu autorităţile locale (deja a început să prezinte această tehnologie primăriilor din Prahova, Timiș, Cluj, Constanța). Urmează, așadar, o „explozie“ pentru iluminatul bazat pe tehnologia LED, conchide directorul de dezvoltare al KDF Energy, „businessul ăsta nici nu a început serios în România“.
Vânzătorul de aer
Unul dintre milionarii cei mai discreţi ai României, George Brăiloiu a făcut avere din comerțul cu certificate de emisii de bioxid de carbon. Acum, investeşte în proiecte verzi.
ÎNCEPUTURI. Înainte să înființeze KDF Energy România în 2002, George Brăiloiu (42 de ani ) – absolvent de drept – a lucrat în perioada 1997-2000 în sistemul bancar, după care a condus timp de trei ani o companie petrolieră din Turkmenistan.
În paralel, s-a format ca broker investind pe bursa din Canada în acțiuni și SIF-uri.
EVOLUŢIE. Până acum, a convins aproape 100 de clienți – rafinării și companii din industria energetică, chimică, metalurgică, industria celulozei și a hârtiei sau cea a cimentului – să apeleze la serviciile firmei lui. Cu afaceri de 70 mil. euro în 2011, KDF are birouri de tranzacții în Grecia, Lituania, Bulgaria, dar și în capitala Angliei. Mai departe, KDF vrea să ajungă un nume și în producția de energie.
Tehnologia LED e şi ieftină dacă gândeşti pe termen lung. Practic, cumperi un bec pentru tot restul vieţii.
Robert Ambrozie, director, KDF Lighting
20 Costul, în euro, al becului cu LED (9W), care funcţionează 35 de ani. Producătorii spun însă că tehnologia se ieftineşte cu un sfert în fiecare an
7 Becurile cu LED au o eficienţă de şapte ori mai mare decât cele cu incandescenţă. Mai puţină energie, aşadar, pentru la fel de multă lumină
3%-7% Reprezintă gradul de penetrare al LED-urilor, la nivel local. Piața de iluminat din România este estimată la 100 mil. euro
15,5 mld. Valoarea, în euro, a pieţei globale a LED-urilor pentru iluminare generală, estimată pentru 2012 de Electronics.ca Research Network
60% Vor reprezenta LED-urile, valoric, până în 2020, din întreaga piață de iluminat mondială, estimată la circa 110 miliarde de euro, conform McKinsey
Cum arată lumina viitorului
2 noiembrie 2012, 07:31
Ultima modificare în 2 noiembrie 2012, 09:31
Viitorul celui mai nou tip de iluminat pentru acasă se anunţă strălucitor: becul cu LED consumă de şapte ori mai puţină energie decât cel clasic şi luminează o viaţă. O tehnologie numai bună de dezvoltat şi la noi
Etichete: becuri,
energie,
iluminat,
tehnologie
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook