Fotografii în premieră naţională cu Gheorghe Dincă în tinereţe au fost prezentate marți de o televiziune. Mai mult, Monstrul din Caracal este arătat într-un moment foarte important din viața lui la acea vreme, respectiv în postura de ginerică.
O familie aparent normală
Iar familia care a șocat în 2019 o țară întreagă se prezenta în tinerețe ca doi oameni absolut normali, cel puțin așa arată în pozele de la nuntă, arată Antena 3.
Trebuie precizat faptul că Tribunalul Bucureşti a prelungit, marţi, cu 30 de zile, mandatul de arestare preventivă pe numele lui Gheorghe Dincă, principalul suspect în cazul crimelor de la Caracal.
Presiune pe DIICOT
În aceste ultime 30 de zile, DIICOT trebuie să finalizeze ancheta şi să-l trimită în judecată pe Gheorghe Dincă.
Decizia de marţi nu este definitivă şi poate fi atacată cu contestaţie de apărarea acestuia.
Potrivit normelor legale aflate în vigoare dar şi a celor europene, arestul preventiv nu poate depăşi 180 de zile, astfel că aceasta ar fi ultima prelungire a mandatului de arestare preventivă emis de primul judecător care a luat contact cu acest caz.
Dosarul Caracal
În această situaţie, anchetatorii de la DIICOT Structura Centrală mai au maximum 30 de zile să finalizeze toate procedurile din dosarul bărbatului şi să stabilească o soluţie.
Gheorghe Dincă a recunoscut că a ucis-o pe Alexandra Măceşanu, în vârstă de 15 ani, pe data de 25 iulie şi, ulterior, i-a incinerat corpul într-un butoi din curtea casei sale.
De asemenea, el a susţinut că a ucis-o şi pe Luiza Melencu, de 18 ani, dispărută în luna aprilie, iar resturile corpului le-ar fi aruncat la marginea unei păduri de lângă Caracal.