Clasa C este cel mai bine vândut model Mercedes-Benz din istorie. Vânzările versiunii precedente, ce a fost lansată în 2007, au totalizat peste 2.4 milioane de unităţi. Noua generaţie a Clasei C a crescut în dimensiuni. Cu un ampatament crescut cu 80 de milimetri (2840 milimetri), faţă de fostul model, limuzina este acum cu 95 de milimetri mai lungă (4686 milimetri) şi cu 40 de milimetri mai lată (1818 milimetri). Noua Clasă C îşi depăşeşte predecesorul şi atunci când este vorba de capacitatea portbagajului. Acesta oferă acum un volum standard de 480 de litri.
Sunt disponibile trei linii de design şi echipări Avantgarde, Exclusive şi AMG şi trei motorizări un diesel sub indicativul C 220 BlueTEC şi două motoare pe benzină, C 180 şi C 200.
Imediat după lansarea pe piaţă, Mercedes-Benz este pregătit să mărească gama de motorizări disponibile pentru noua Clasă C. Un motor mic diesel cu cilindreea de 1.6 litri va fi adăugat în gamă, fiind caracterizat de o greutate mică, un design compact şi un nivel redus de emisii şi consum de carburant. În funcţie de configuraţia în care va fi comandat, motorul turbo în patru cilindri alimentat de combustibil diesel va genera 85 sau 100 kW (115 sau 136 CP) dintr-o cilindree de 1598 cmc. Cuplul motor maxim va fi de 280 sau 320 Nm. Sistemul de injecţie directă de combustibil common rail funcţionează la o presiune maximă de injecţie de 1600 bari. Această nouă motorizare transformă Clasa C în liderul emisiilor reduse de CO2 în segmentul său.
Pe lângă acest motor diesel mic, o versiune avansată a propulsorului de 2.2 litri în patru cilindri va fi disponibilă în diverse trepte de putere. Motoarele diesel vor oferi puteri cuprinse între 85 kW (115 CP) şi 150 kW (204 CP). Versiunea C 220 BlueTEC va fi disponibilă opţionat cu o putere de 125 kW (170 CP) ca model BlueEFFICIENCY Edition.
În funcţie de puterea motoarelor, Mercedes-Benz oferă două transmisii manuale noi cu şase trepte pentru propulsoarele în patru cilindri ale noii Clase C şi o transmisie automată 7G-TRONIC PLUS, care a fost îmbunătăţită de către Mercedes-Benz pentru sporirea economiei de combustibil.
Noua Clasă C de la Mercedes-Benz poate fi comandată de astăzi în toate centrele autorizate Mercedes-Benz România. Momentan pot fi comandate următoarele modele: C 220 BlueTEC, preţ de pornire 31.500 euro, C 180 de la 27.500 euro şi C 200 de la 29.900 euro. Preţurile nu includ TVA.