Producătorul german BMW a publicat primele clipuri video oficiale cu noul model X5, mai degrabă un facelift la vechiul model, care acum aduce mai mult a X6, dar care este echipat cu un motor de 3 litri în 6 cilindri în linie pe varianta XDrive35i şi un V8 de 4,4 litri pe versiunea xDrive50i.



 xDrive35i accelerează de la 0 la 100 de km/h în 6,6 secunde şi are o putere de 300 de cai, în timp ce  xDrive50i în 5,5 secunde şi are o putere de 400 de cai. Ambele variante au limitator de viteză la 240 km/h şi cutie automată în 8 trepte.

Preţul de pornire al noului BMW X5 va fi de 46. 675 de dolari pentru varianta XDrive35i şi de aproximativ 60.000 de dolari pentru Xdrive50i.

Test drive-ul prezentat în aceste imagini a fost realizat undeva în nordul Suediei, mai precis în regiunea Arjeplog.