Reducerile de salarii şi pensii au fost prezentate ca „singura soluţie“, idee stupidă, care a fost preluată cu entuziasm de toţi răspândacii, fie ei oficiali sau de strânsură, aşa încât azi prea mulţi dintre noi par să considere că aceasta este, într-adevăr, singura soluţie: tabloidizarea dezbaterii economice naşte monştri. În primul rând că o simplă tăiere de salarii şi pensii nu reprezintă niciodată o „soluţie“ de combatere a crizei în sine
Reducerile de salarii şi pensii au fost prezentate ca „singura soluţie“, idee stupidă, care a fost preluată cu entuziasm de toţi răspândacii, fie ei oficiali sau de strânsură, aşa încât azi prea mulţi dintre noi par să considere că aceasta este, într-adevăr, singura soluţie: tabloidizarea dezbaterii economice naşte monştri. În primul rând că o simplă tăiere de salarii şi pensii nu reprezintă niciodată o „soluţie“ de combatere a crizei în sine. Ca studiu de caz, putem analiza măsurile anunţate zilele trecute de Marea Britanie (https://www.guardian.co.uk/uk/2010/jun/22/budget-2010-key-points): indiferent cum vor funcţiona aceste măsuri, ele reprezintă, în orice caz, un set de măsuri consistent şi structurat. E interesant de remarcat că programul britanic are două componente extrem de clare de susţinere, una socială pentru cei cu venituri mici (de exemplu, angajaţii din sistemul de stat cu venituri anuale sub 21.000 de lire vor primi creşteri de salarii în următorii ani, în timp ce aceia cu venituri peste acest prag vor avea salarii îngheţate în următorii doi ani) şi cealaltă, încă şi mai importantă din punct de vedere economic, de susţinere a întreprinderilor mici şi mijlocii (ale căror taxe vor fi reduse cu 8%; în plus, pentru noile companii înfiinţate, acestea vor fi scutite de plata unei părţi a contribuţiilor sociale, pentru fiecare dintre primii 10 angajaţi, cu până la 50 mii lire anual, doar pe această măsură). Evident, în paralel se iau şi măsuri de austeritate, de exemplu mărirea TVA de la 17,5% la 20% (dar asta în condiţiile în care există totuşi TVA redus la produse de bază, plus deduceri personale în creştere). Acest pachet de măsuri e în contrast izbitor cu lipsa de structură a reducerii „fill-down“ a salariilor şi pensiilor de la noi. O zonă care merită o analiză mai atentă în perspectiva conturării unei soluţii este, cu siguranţă, şi „cota unică“: totuşi, chiar nu există decât o singură variantă de aplicare? Iată, tocmai am învăţat ceva de la englezi: cota unică ar putea fi în continuare 16%, dar pentru IMM-uri (care sunt cea mai dinamică zonă a mediului economic, dar şi cea mai vulnerabilă), taxa ar putea scădea la 8%-10% şi, evident, impozitul forfetar trebuie să dispară! Sau această taxă ar putea scădea la 10% pentru tot ce înseamnă corporate tax pentru a continua să atragem capital străin (aşa cum a fost iniţial gândită), dar nu şi pentru veniturile persoanelor fizice care ar putea rămâne la 16% sau ar putea fi gândită chiar ca o grilă progresivă. Continuând cu articularea unor astfel de măsuri, am putea contura o soluţie realistă. Oricum, parte din soluţie ar fi şi renegocierea pragului de deficit bugetar cu FMI, deoarece în mod clar nu va putea fi atins, ci va fi substanţial depăşit în 2010. Din păcate, lipsa totală de flexibilitate în dezbaterea unor soluţii reale şi eficiente ne-a dus deja într-o dilemă din care, vorba lui nenea Iancu, „nu putem ieşi“…
MARIUS GHENEA, preşedinte Fit Distribution