Asocierea italo-japoneză Astaldi IHI a predat zilele trecute Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere din România (CNAIR) întreaga documentație de proiectare a podului de peste Dunăre de la Brăila. Partea de proiectare a podului a fost realizată de firma japoneze IHI, in timp ce de construcție se vor ocupa italienii de la Astaldi.

„Conform planificării, pe perioada de proiectare vom prezenta pe data de 22 august la beneficiar propunerea noastră pentru partea de proiect, respectiv pentru obținerea auditului de siguranță a traficului, iar pe 22 septembrie vom prezenta proiectul tehnic, urmând cele 60 de zile pentru verificare, pentru a intrat în Comitetul Tehnico Economic în vederea aprobării”, spunea în luna iulie 2018 Dragoș Burlan, director tehnic Astaldi, citat de Digi24.

Problema este aceea că deocamdată nu are cine să verifice tehnic proiectul. Publicația Obiectiv de Brăila (obiectivbr.ro) informa acum o săptămână că CNAIR a scos la licitație serviciile de verificare ale acestui proiect, fiind dispusă să plătească până la 141.000 de euro, fără TVA. Este de neînțeles angajarea unor astfel de servicii atât timp cât compania are proprii ingineri iar firma japoneză IHI este una din firmele cunoscute la nivel mondial în domeniul proiectării în infrastructura de transport.

Durata contractului este de 42 de luni începând cu data notificării în scris de către beneficiar şi încetează automat după aprobarea de către beneficiar a Raportului final emis după Recepţia la Terminarea Lucrărilor aferente obiectivului de investiţie Pod suspendat peste Dunăre.

În pofida predării proiectelor, problemele nu lipsesc. Firma italiană Astaldi are o practică de vânare a greșelilor și lipsurilor beneficiarului de stat pentru a își rotuniji încasările iar, din acest punct de vedere, podul de la Brăila nu face excepție. Deși nici n-au început lucrările, compania italiană a început bombardarea CNAIR cu diverse solicitări privind încasări suplimentare și majorări de termene. 
Proiectul 1.995.932.260 lei, fără TVA, adică echivalentul a circa 433 milioane euro.
odului suspendat i se adaugă două viaducte a câte 110 metri lungime, un drum principal cu o lungime de aproape 19,1 km şi un drum de legătură cu DN22 (Smârdan-Măcin), în lungime de 4,328 km. Podul suspendat va avea o lungime totală de 1.974,3 metri, o deschidere centrală de 1.120 metri şi două deschideri laterale de 489,65, respectiv 364,65 metri. Gabaritul pe verticală al podului va fi de 38 m de la nivelul de inundaţii maxim, îndeplinind astfel criteriile de navigaţie pe fluviu. Sistemul de suspendare cuprinde un cablu principal şi tiranţi verticali de legătură între tablier şi cablul principal, iar blocurile de ancorare sunt integrate în teren şi sunt localizate în afara digurilor Dunării. Lăţimea totală a podului va fi de 31,7 metri, din care calea pe pod va avea 22 metri şi va fi alcătuită din 4 benzi de circulaţie de câte 3,5 m lăţime fiecare, 4 benzi de încadrare de câte 0,5 m lăţime, două acostamente de 1,50 m lăţime şi o zonă mediană cu lăţimea de 3 m. La acestea se adaugă, de o parte şi de alta, 2 benzi adiţionale pentru trafic pietonal, biciclete şi întreţinere, trotuarele având lăţimi de câte 2,8 m fiecare.