Două noi staţii ale metroului bucureştean, Jiului (Pajura) și Parc Bazilescu, au fost inaugurate, astăzi, în prezenţa premierului Emil Boc şi a ministrului transportului, Anca Boagiu.
Cele două stații de metrou leagă Gara de Nord de cartierul Bucureștii Noi. Noua linie de metrou are o lungime de circa 2,6 kilometri.
Cu ocazia inaugurării liniei de metrou Jiului-Bazilescu, primul-ministru a declarat că Bucureştiul reprezintă o prioritate pentru Guvern în privinţa investiţiilor în infrastructură
"Investiţia de aici este dovada faptului că Bucureştiul reprezintă obiectiv prioritar de investiţii, fie că vorbim de transporturi şi de alte obiective prioritare. Guvernul are în plan continuarea lucrărilor la metrou, mă refer la cele două obiective mari prioritare Drumul Taberei şi legătura cu Otopeniul. Unele dintre acestea vor fi demarate chiar anul acesta, astfel încât bucureştenii să aibă servicii de transport de calitate, la timp şi cu costuri pe măsură", a declarat premierul Boc.
El a spus că Executivul a investit 80 milioane de euro în linia de metrou Jiului-Bazilescu.
Potrivit directorului Metrorex, Gheorghe Udrişte, lucrările la această linie de metrou a început în anul 1988.
SURSA FOTO: metrouusor.com