Cu cea de-a treia generație a modelelor Logan, Sandero și Sandero Stepway, Dacia reînnoiește simultan trei din modelele sale emblematice și redefinește automobilul practic și contemporan, care se adresează nevoilor reale ale clienților, la prețul corect.
Noul Logan afișează un design cu linii fluide, datorat în mare măsură înclinării mai accentuate a parbrizului, dar și noilor proporții ale vehiculului (înălțime mai mică, lungime mai mare cu 3,6 cm, un ampatament mai lung, o consolă spate mai scurtă). Linia ușor descendentă a pavilionului, cu antena radio amplasată în partea din spate a acestuia, precum și efectul generat de îngustarea graduală a geamurilor laterale conferă vehiculului un aspect dinamic. O serie de elemente estetice ale Noului Logan se regăsesc și pe noile Sandero și Sandero Stepway, printre acestea figurând semnătura luminoasă în formă de Y, ecartul redus între roți și pasajele acestora, precum și noul design al mânerelor de uși.
Noul Sandero beneficiază de un aspect robust pus în evidență de flancurile bine marcate și de pasajele roților generos dimensionate. Personalitatea mașinii este completată de profilul cu linii fluide, ale cărui repere vizuale sunt reprezentate de parbrizul mai înclinat și de noua formă a pavilionului, aplecat ușor spre spate și a cărui înălțime este mai mică față de cea a modelului precedent. Deși garda la sol a rămas neschimbată, Noul Sandero pare mai puțin înalt, mai stabil și mai „așezat”, datorită ecartamentului ușor mărit și a roților bine dimensionate în raport cu pasajele acestora.
Noul Sandero Stepway este ușor de identificat datorită capotei specifice, cu bosaje proeminente precum și a ornamentelor cromate dispuse deasupra proiectoarelor de ceață. Denumirea modelului este vizibilă sub forma unei monograme amplasate în partea inferioară a calandrului. Barele față și spate integrează un scut de protecție a cărui culoare este impregnată în material, astfel încât aspectul său nu este afectat de micile zgârieturi.
Spiritul Dacia se regăsește și într-o serie de inovații utile precum barele de pavilion ale modelului Sandero Stepway, care se pot transforma în bare transversale. Un sistem ingenios și ușor de utilizat, care este disponibil opțional sau în echiparea de serie, în funcție de versiune.
Blocurile optice față și spate ale celor trei modele inaugurează noua semnătură luminoasă în formă de „Y” a mărcii Dacia. Datorită acesteia, ele beneficiază de o identitate puternică. Atât în față cât și în spate, blocurile optice sunt reunite de o nervură orizontală, care accentuează impresia de lățime mai mare a vehiculelor. Proiectoarele de tip LED, cu aprindere automată pe toate nivelele de echipare, oferă o mai bună vizibilitate pe timp de noapte.
O nouă experiență la bord
Interiorul face un mare salt înainte pe toate planurile. Cele trei modele dispun de o planșă de bord care oferă o ergonomie mai bună și beneficiază de materiale noi și de calitate. Ambianța generală este mai modernă iar gradul de confort înregistrează un net progres datorită noului profil al scaunelor și posibilităților de ajustare a poziției la volan. Dacia propune, totodată, un nou sistem Media Control care permite utilizarea radio-ului și a navigației direct pe smartphone-ul instalat într-un locaș aflat în partea superioară a planșei de bord. Acest sistem este completat pe versiunile superioare de sistemele Media Display și Media Nav, care dispun de un ecran specific pe consola centrală.
În plus, cele trei modele oferă avantajul deja recunoscut al automobilelor Dacia: un spațiu interior record pentru segmentul de gamă din care fac parte. Astfel, chiar dacă dimensiunile exterioare sunt practic neschimbate față de generația precedentă, spațiul interior, volumul portbagajului și numărul spațiilor de depozitare sunt în real progres.
Echipamente moderne pentru mai multă siguranță
Datorită platformei modulare CMF, Noile Logan, Sandero și Sandero Stepway beneficiază de o structură ranforsată care oferă, alături de cele 6 airbag-uri disponibile în serie, un plus de siguranță. Noua arhitectură electronică permite instalarea unor noi sisteme de asistență la conducere, printre care frânarea activă de urgență – AEB (Active Emergency Brake) și apelul de urgență în caz de accident.
Un plus de eficienț și mai multă plăcere la volan
Noile Logan, Sandero și Sandero Stepway dispun de motorizări mai eficiente iar noua platformă modulară și profilul aerodinamic ameliorat asigură mai multă plăcere la volan în condițiile unui consum redus și al unor emisii scăzute. Gama de motoare cuprinde, alături de propulsoarele pe benzină, o versiune cu alimentare mixtă benzină/GPL (cunoscută sub denumirea ECO-G), soluție simplă, fiabilă și economică. În plus, este disponibilă noua cutie de viteze automată CVT.
Noile Logan, Sandero și Sandero Stepway reprezintă, mai mult decât oricând, cea mai avantajoasă opțiune de achiziție a unui autoturism nou din punctul de vedere al raportului prestații/preț de pe piață.