Creat în colaborare cu faimoşii jucători de Counter Strike Tommy “Potti” Ingemarsson, Emil “HeatoN” Christensen, Abdisamad “SpawN” Mohamed, Michael “ahl” Korduner şi Christer “fisker” Eriksson, monitorul LED BenQ XL2420T asigură performanţe deosebite şi uimeşte jucătorii de FPS prin uşurinţă de utilizare şi caracteristici de top, dovedind utilizatorului că detaliile speciale îmbunătăţesc experienţa de gaming. Un argument în acest sens este designul noului monitor, prevăzut cu picior reglabil, mâner de transport, dar şi suport pentru agătat căştile.
Funcţia Black eQualizer, disponibilă pentru noul monitor, evidenţiază detalii importante ale imaginii prin sporirea vizibilităţii în zonele întunecate, astfel că sunt mai uşor de identificat inamicii care se ascund în umbră. Datorită acestei caracteristici, jucătorul poate să ajusteze luminozitatea ecranului evitând supra-expunerea cu niveluri de alb, având astfel posibilitatea să evidenţieze detalii foarte importante ale luptelor pentru a obţine imagini mai profunde şi un confort sporit în timpul jocului.
Modul de redare FPS (First Person Shooter), creat special pentru jocurile de acest gen, oferă nivelul optim de luminozitate, contrast şi balanţă a culorilor, astfel încât utilizatorul să beneficieze de un avantaj considerabil în faţa adversarilor prin intermediul imaginilor mai detaliate.
„Pe piaţa monitoarelor, segmentul de gaming are un potenţial important de creştere. Utilizatorii pasionaţi investesc pentru a beneficia de cele mai noi tehnologii care le îmbunătaţesc performanţele în timpul jocului. Iar pentru a înţelege şi respecta întocmai nevoile acestui gen de utilizatori, BenQ colaborează cu cei care au cele mai bune rezultate şi cele mai exigente cerinţe în acest domeniu”, a spus Dragoş Salamac, Team Leader BenQ pentru România.
Jucătorul poate schimba instantaneu dimensiunea ecranului
Noul monitor are o rată de refresh de 120Hz, fiind astfel evitate întârzierile de imagine. Tehnologia super rapidă de procesare a imaginilor permite monitorului BenQ XL2420T să aducă pasionaţilor de jocuri un plus de acţiune şi realism.
Timpul de răspuns de 2 ms completează experienţa de gaming, oferind un plus de acţiune şi o tranziţie lină între imagini, fără efectul fantomă creat pe monitoarele cu un timp de răspuns mai ridicat.
Noul BenQ XL2420T este certificat NVIDIA 3D Vision 2, cu noua tehnologie NVIDIA 3D LightBoost, pentru gaming şi entertainment de excepţie, fără a pierde realismul total.
Interfaţa intuitivă şi controllerul ajută utilizatorul să ajusteze cu uşurinţă setările şi modurile de utilizare. Astfel, utilizatorii au posibilitatea să schimbe setările de afişare cu ajutorul controllerului S Switch, care permite setarea a trei moduri diferite de display. Cu ajutorul unui buton de scroll, se navighează cu uşurinţă prin setările modului de display, astfel că fiecare jucător îşi poate ajusta foarte rapid setările în funcţie de preferinţe, chiar dacă decide să facă aceste ajustări în timpul jocului. De asemenea, jucătorul poate schimba instantaneu dimensiunea ecranului redat, de la 17" (5:4), 19" (5:4), 19"W (16:9), 21.5"W (16:9), 22"W (16:10), 23"W (16:9) la 24"W (16:9). Cu funcţia SmartScaling, fiecare jucător poate scala manual dimensiunea ecranului, pentru o mai bună vizualizare.
Noul monitor BenQ XL2420T este disponibil pe piaţa locală la un preţ de 1.799 lei la evoMAG.ro şi va intra curând şi în portofoliile celorlalţi parteneri.