Insula Hashima este situată la 19,3 km de portul Nagasaki, Japonia şi a avut la un moment dat cea mai mare densitate de populaţie din istorie. Cei 5.000 de rezidenţi trăiau şi lucrau pe o suprafaţă lungă de 480 de metri şi lată de 152 de metri.
Pe această insulă se exploata carbune, iar casele au fost construite pentru muncitori. Când mina a fost închisă, în aprilie 1974, locuitorii au fost nevoiţi să plece.
Insula a devenit pustie şi a rămas închisă pentru mai mulţi ani. După 35 de ani, japonezilor le-a venit ideea să transforme locul în atracţie turistică. În prezent, aceasta este vizitată de tot mai mulţi turişti care plătesc 40 de dolari pentru un tur de 45 de minute.