Nu, nu este o eroare, ci un studiu al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică care măsoară rata de sărăcie din cele mai dezvoltate țări din lume, membre ale OCDE. Cu alte cuvinte, lista-i cuprinde pe cei mai săraci dintre cei bogați.
Pe ultimul loc în această listă de 15 state se află Marea Britanie, cu o rată a sărăciei de 11,3%, în condițiile în care media statelor membre OCDE este de 11,1%.
Rata sărăciei se referă la proporția persoanelor care trăiesc cu mai puțin de jumătate din venitul echivalat mediu al unei gospodării.
Canada este pe locul 14 cu aceeași rată a sărăciei ca și Italia: 11,4%.
Grecia este pe locul 12, cu o rată de 12,6%, însă în scădere față de nivelul din anii ’80.
Spania și Portugalia au aproximativ același nivel al ratei de sărăcie: 13,7%, ocupând pozițiile 10 și 11 din clasament.
Cu o rată de 13,9%, Estonia se poziționează pe locul al nouălea, un loc mai sus față de Australia, care are un procent de 14,6% ce reprezintă populația săracă.
Coreea de Sud se află pe locul al șaptelea, cu o rată a sărăciei de 15%, în fața Japoniei, care deține 15,7% de săraci din totalul populației.
Turcia ocupă locul al cincilea, cu o rată un pic sub cea a Statelor Unite ale Americii, care se clasează pe poziția a patra cu 17,4%.
Pe locul al treilea se află statul Chile cu o rată de 18,9%, în timp ce pe locul al doilea se află Israel, cu aproape 20% populație săracă, în creştere puternică de la 11% în anii 80.
Pe primul loc se află Mexicul cu o rată a sărăciei de 21%.
Ca un termen de comparație destul de relativ, rata sărăciei din România este cifrată undeva la 23%, însă aceasta este calculată conform altor criterii.