Una dintre cele mai importante regiuni legumicole ale ţării, Poiana Mare - Calafat, începe să redevină ceea ce a fost altădată. Nu cu sprijinul autorităţilor locale, ci cu ajutorul unui retailer german.
Metro Cash&Carry a investit deja aproape jumătate de milion de euro în zonă. Până la contractele cu Metro, legumicultorii din Poiana Mare livrau pe piaţă cantităţi de aproximativ 700 de tone de legume pe an.
„Poiana Mare era cea mai importantă şi mai cunoscută regiune legumicolă a ţării. Principala sursă de venit a locuitorilor o reprezintă, în continuare, legumicultura. Aşadar, am identificat aici o zonă cu potenţial evident“, susţin reprezentanţii Metro.

În 2012, primul an de derulare efectivă a proiectului, au intrat în program 200 de fermieri, care au devenit furnizori de roşii, ardei gras, capia, gogoşari, castraveţi şi vinete. Proiectul continuă şi dîn acest an, sortimentul de produse urmând să fie adaptat cerinţelor clienţilor, dar şi posibilităţilor de producţie ale agricultorilor. Anterior, în 2011, când a fost lansat proiectul-pilot, au fost livrate circa 200 de tone. Reuşita proiectului i-a făcut însă pe oficialii Metro să ia în calcul şi alte zone, dar şi intrarea pe segmentul fructelor. De altfel, între timp, oferta a fost mărită şi cu verdeţuri sau
pepeni de Dăbuleni.
„Când am dat drumul la proiect, am cerut şi altora să vină, dar n-a venit nimeni. După ce au văzut rezultatele, şi mai ales că ne-am respectat promisiunile, au venit mulţi“, spun oficialii de la Metro.