Miliardarii rușii și nu numai au devenit cetățeni europeni ilegal. Jurnalista care încerca să dovedească acest lucru a fost asasinată anul trecut.
800 de familii, în mare parte din Rusia au cumpărat în ultimii 5 ani cetăţenia malteză. Costul unui paşaport maltez: 1 million de euro. Au devenit automat cetateni europeni, pe viata. Este ceea ce încerca să dovedească jurnalista malteză Daphne Caruana Galizia, asasinată în 2017 în timp ce ancheta corupţia din ţara sa. 18 media internaţionale, printre care şi Le Monde fac acum front comun pentru a duce ancheta mai departe.
Jurnalista malteză asasinată în octombrie 2017 – Daphne Caruana Galizia denunţase un amplu program de vânzare a paşapoartelor. Pe hârtie, ideea autorităţilor malteze era de a atrage capital străin.Ancheta ei a fost preluată de Le Monde la iniţiativa asociaţiei intitulate Forbidden Stories / Poveşti Interzise – o platformă creată pentru a continua munca jurnaliştilor asasinaţi, încarceraţi, cenzuraţi ori ameninţaţi.
Bineînţeles, fiecare stat poate acorda cetăţenia cui doreşte. Malta este însă stat al UE din 2004 iar paşaportul său oferă acces liber în cele 28 de ţări membre plus în alte 160 din afara spaţiului comunitar. Condiţia pusă de Bruxelles celor care doresc să cumpere acest «paşaport de aur» : să fi locuit în Malta cel puţin un an de zile înainte de a-i fi atribuit documentul.Jurnaliştii Le Monde s-au deplasat în Malta pentru a verifica unele adrese. Nu au descoperit locuinţe luxoase, aşa cum era de aşteptat pentru un multimilionar ci, doar cutii poştale pe care stă scris nume celebre.
Spre exemplu: unul dintre patronii Sportmaster – un rus cu o avere estimată la 240 de milioane de euro. Acesta este maltez din 2016. La fel ca şi patronul Yandex – o companie IT din Rusia care operează cel mai utilizat motor de căutare din Rusia, este clasat ca fiind al patrulea cel mai folosit website de cautare informaţii din lume şi este foarte popular in tari precum Ucraina, Belarus, Kazahstan şi Turcia. Omul de afaceri nu a fost văzut niciodată pe insulă.
Există cam 150 de agenţii care s-au înregistrat pentru a putea vinde aceste faimoase paşapoarte. Unii agenţi au explicat motivele pentru care clienţii lor cumpără paşaportul: pentru a evita plata impozitelor ori sancţiunile internaţionale care se aplică în acest moment în Rusia ori în diverse alte state.
Ruşii formează un adevărat batalion – 800 de familii au cumpărat în 5 ani paşaportul de aur. Lor li se adaugă cetăţeni din Orientul Mijlociu şi Asia. Malta este una din rarele ţări care publică anual numele persoanelor naturalizate.
Responsabili ai Agenţiei guvernamentale Identity Malta, cea care ar trebui să filtreze candidaturile pentru cumpărarea unui paşaport, susţin că resping 20% dintre dosare, în special dacă cererile vin de la cetăţeni ai unor ţări aflate sub sancţiunile Statelor Unite – Coreea de Nord ori Iran. Dar, iată, există şi scăpări.