În Europa majoritatea ședințelor au fost dechise în scădere, pe când pe restul globului, bursele mondiale încep să își revină.
În Statele Unite, Bursa de pe Wall Street a deschis şedinţa de miercuri în scădere, investitorii fiind nemulţumiţi de rezultatele financiare ale companiilor, transmite Reuters. Indicele Dow Jones Industrial Average s-a depreciat cu 1,39%, ajungând la valoarea de 30.507,31 puncte, în scădere cu 429,73 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.
Indicele Standard and Poor’s 500 s-a depreciat cu 1,31%, ajungând la valoarea de 3.799,26 puncte, în scădere cu 50,36 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.
Indicele Nasdaq s-a depreciat cu 1,04%, ajungând la valoarea de 13.485,03 puncte, în scădere cu 141,04 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, scrie Agerpres.
Bursa japoneză pe de altă parte a închis şedinţa de miercuri în creştere cu 0,31%, investitorii aşteptând publicarea unor rezultate financiare pozitive de către companiile nipone, transmite Kyodo. Indicele principal Nikkei-225 a ajuns la valoarea de 28.635,21 puncte, în creştere cu 89,03 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.
De cealaltă parte, Bursa sud-coreeană a încheiat şedinţa de miercuri în scădere cu 0,57%, indicele principal Kospi a ajuns la valoarea de 3.122,56 puncte, în scădere cu 17,75 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Yonhap.
Bursa din Hong Kong a încheiat şedinţa de miercuri în scădere cu 0,32%, indicele Hang Seng a ajuns la valoarea de 29.297,53 puncte, în scădere cu 93,73 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Xinhua.
Bursa din Shanghai a închis şedinţa de miercuri în creştere cu 0,11%, indicele Shanghai Composite a ajuns la valoarea de 3.573,34 puncte, în scădere cu 3,91 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Xinhua.
Bursa din Singapore a încheiat şedinţa de miercuri în creştere cu 0,45%, indicele Straits Times a ajuns la valoarea de 2.958,63 puncte, în creştere cu 13,11 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Xinhua.
Care este situația în Europa
În Europa, majoritate ședințelor au fost deschise în scădere.
În Marea Britanie, Bursa de la Londra a deschis şedinţa de miercuri în scădere cu 0,15%, indicele principal FTSE-100 a ajuns la valoarea de 6.643,84 puncte, în scădere cu 10,17 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Reuters.
În Germania, Bursa de la Frankfurt a deschis şedinţa de miercuri în scădere cu 0,36%, indicele principal DAX 30 a ajuns la valoarea de 13.821,40 puncte, în scădere cu 49,59 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Reuters.
În Franța, Bursa de la Paris a deschis şedinţa de miercuri în creştere cu 0,20%, indicele principal CAC 40 a ajuns la valoarea de 5.534,52 puncte, în creştere cu 11 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Reuters.
Cursul oficial al Băncii Centrale a Ungariei valabil pentru ziua de joi este de 296,80 forinţi pentru un dolar, în creştere faţă de un curs de 295,41 forinţi, miercuri, transmite MTI. Moneda euro este cotată la 359,78 forinţi, în creştere faţă de un curs de 358,30 forinţi, miercuri, iar un leu românesc este cotat la 73,81 forinţi, în creştere faţă de 73,50 forinţi, miercuri.