Bursa de pe Wall Street a deschis vineri în creştere, după ce autorităţile americane au revizuit în sus datele privind evoluţia PIB-ului în trimestrul al doilea.
Indicele Dow Jones s-a apreciat cu 0,30%, ajungând valoarea de 16.997,04 puncte, în creştere cu 51,24 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.
Indicele Standard and Poor's 500 s-a apreciat cu 0,10%, ajungând la valoarea de 1.967,90 puncte, în creştere cu 1,91 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.
Indicele Nasdaq s-a apreciat cu 0,22%, ajungând la valoarea de 4.476,51 puncte, în creştere cu 9,76 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.
Londra – Bursa de la Londra a deschis vineri în scădere uşoară cu 0,09%, în primele minute de la debutul tranzacţiilor indicele principal FTSE-100 a ajuns la valoarea de 6.633,97 puncte, în scădere cu 5,74 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, informează AFP.
Frankfurt – Bursa de la Frankfurt a deschis vineri în scădere cu 0,37%, în primele minute de la debutul tranzacţiilor indicele principal DAX 30 ajungând la valoarea de 9.474,84 puncte, în scădere cu 35,17 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, informează AFP.
Paris – Bursa de la Paris a deschis vineri în creştere cu 0,14%, în primele minute de la debutul tranzacţiilor indicele principal CAC 40 ajungând la valoarea de 4.361,37 puncte, în creştere cu 6,09 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, informează AFP.
Budapesta – Cursul oficial al Băncii Centrale a Ungariei valabil pentru ziua de luni este de 244,27 forinţi pentru un dolar, în creştere faţă de 243,80 forinţi, vineri, informează MTI. Moneda euro este cotată la 311,44 forinţi, în creştere faţă de 310,24 forinţi, vineri, iar un leu românesc este cotat la 70,76 forinţi, în creştere faţă de 70,47 forinţi, vineri.
Sofia – Banca Centrală a Bulgariei a stabilit pentru ziua de luni un curs oficial de 1,53615 leva pentru un dolar, şi un curs de 0,444234 leva pentru un leu românesc, informează BTA. O uncie de aur (28,349 grame) este cotată la 1.875,06 leva.
Tokyo – Bursa japoneză a închis şedinţa de vineri în scădere cu 0,88%, indicele Nikkei-225 a ajuns la nivelul de 16.229,86 puncte, în scădere cu 144,28 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite AFP.
Seul – Bursa sud-coreeană a încheiat şedinţa de vineri în scădere cu 0,12%, indicele principal Kospi a ajuns la valoarea de 2.031,64 puncte, în scădere cu 2,47 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Yonhap.
Hong Kong – Bursa din Hong Kong a încheiat şedinţa de vineri în scădere cu 0,38%, indicele Hang Seng ajungând la valoarea de 23.678,41 puncte, în scădere cu 89,72 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Xinhua.
Singapore – Bursa din Singapore a încheiat şedinţa de vineri în creştere uşoară cu 0,04%, indicele Straits Times ajungând la valoarea de 3.292,21 puncte, în creştere cu 1,22 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, informează Xinhua.
Shanghai – Bursa din Shanghai a încheiat şedinţa de vineri în creştere cu 0,11%, indicele Shanghai Composite Index ajungând la valoarea de 2.347,72 puncte, în creştere cu 2,61 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, informează Xinhua.
AGERPRES