Proprietarii de apartamente vechi şi-au crescut uşor pretenţiile în prima lună de primăvară şi au dus din nou valoarea indicelui naţional imobiliare.ro peste pragul de 1.000 de euro/mp util. Totuşi, indicele a înregistrat valori în scădere în câteva localităţi, printre care Bucureşti, Ploieşti sau Timişoara.
„În ultimele treizeci de zile, cea mai mare scădere de preţ s-a înregistrat în Ploieşti, iar cea mai mare creştere la Cluj-Napoca. Preţurile apartamentelor vor mai cunoaşte oscilaţii în acest an, fiind foarte sensibile la semnalele economice, dar şi politice. Astfel, modificări legislative cu impact asupra economiei sau adoptarea unor măsuri ce vizează creşterea veniturilor populaţiei, ca reducerea CAS de pildă, vor avea un impact şi asupra preţurilor locuinţelor“, subliniază Adrian Erimescu, directorul general al portalului imobiliare.ro.
Conform analizei AnunţuriParticulari, care se concentrează exclusiv pe evoluţia preţurilor din Capitală, preţul mediu solicitat de proprietari pentru o garsonieră îşi păstrează o valoare constantă. Faţă de luna februarie, în martie, unităţile de o cameră se menţin în jurul pragului de 36.300 euro. Comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut, garsonierele au înregistrat o variaţie de -4%. Diferenţele dintre luna februarie şi luna martie a anului 2012, în cazul unui apartament cu două camere, sunt la nivelul câtorva zeci de euro, stabilizând preţul mediu în jurul valorii de 57.200 euro. În urmă cu exact un an, proprietarii acestui tip de unitate solicitau un preţ mediu de aproximativ 58.800 euro, cu 3% mai mult decât în prezent.
Preţul mediu pentru un apartament cu trei camere a scăzut sub pragul de 80.000 euro, ajungând la 78.500 euro, cu 3% mai puţin faţă de luna februarie 2012 sau martie 2011. În cazul apartamentelor cu patru camere, preţul mediu solicitat în martie sare uşor peste 100.500 euro, faţă de aproape 102.200 euro cât era în februarie.
Evoluţia cererii în Bucureşti
În prima lună a primăverii, analiza AnunţuriParticulari notează o revenire a ofertelor imobiliare. Dacă în anii anteriori trecerea de la iarnă la primăvară aducea o creştere treptată a numărului de oferte nou apărute pe piaţă, în martie 2012 s-au înregistrat peste 2.500 de noi oferte, cu 1.000 mai multe faţă de februarie.
479 de oferte noi de garsoniere au apărut pe piaţă în luna care tocmai s-a încheiat, cu aproape 200 mai multe faţă de februarie. Campioane ale numărului de oferte sunt apartamentele cu două camere care au sărit în martie de pragul de 1.000 de unităţi, cu 65% multe decât în urmă cu o lună. O creştere importantă se înregistrează şi pe piaţa apartamentelor cu trei camere, unde au apărut peste 750 de noi unităţi în ofertă, cu 300 mai multe decât în februrie. Clasamentul este completat de oferta apartamentelor cu patru camere, peste 260 de noi unităţi fiind scoase la vânzare în luna martie.
Braşov
În luna martie, în Braşov, apartamentele vechi s-au ieftint cu 0,2%, preţul acestora coborând de la 856 euro/mp util până la o valoare medie de 854 euro/mp util, conform indicelui imobiliare.ro. Apartamentele vechi cu trei camere s-au scumpit cu aproape doua procente în ultimele treizeci de zile. De asemenea, preţul garsonierelor s-a ajustat cu 0,3% în acest interval. În schimb, preţul cerut pentru unităţile cu două camere a înregistrat o scădere de 1,1% în a treia lună a anului.
Cluj-Napoca
Preţul mediu cerut pentru apartamentele din blocurile construite înainte de 1990 din Cluj-Napoca a ajuns la valoarea medie de 975 euro/mp util, în a treia lună a anului, în scădere cu 0,3% faţă de luna februarie. Această valoare este cu 2,3% mai mică decât cea înregistrată în urmă cu 12 luni. În cazul garsonierelor, a fost constatată o creştere a preţului mediu solicitat de 0,8%. Apartamentele vechi cu două şi trei camere au înregistrat însă o scădere de 1%, respectiv 0,5%. Valoarea actuală a preţurilor medii cerute pentru apartamentele vechi se apropie din ce în ce mai mult de cea înregistrată la începutul anului trecut, cea mai mare diferenţă, de 2,5%, fiind întâlnită în cazul apartamentelor cu trei camere.
Constanţa
Preţul mediu de strigare pentru apartamentele din blocurile vechi din Constanţa a înregistrat o scădere de 0,5% în luna martie, atingând valoarea de 909 euro/mp util. Faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, apartamentele vechi din Constanţa sunt mai ieftine cu 2,3%. În martie, scăderi mai mari de preţ au fost înregistrate la apartamentele vechi cu trei camere: -1,4%. Preţul mediu solicitat în cazul unităţilor cu două camere a stagnat, în timp ce garsonierele s-au ieftinit cu 0,2%. În comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului trecut, cea mai mare diferenţă de preţ se înregistrează în cazul apartamentelor cu două şi trei camere care sunt cu până la 3,2% mai ieftine în prezent.
Timişoara
În martie, preţul cerut de proprietari şi intermediari pentru un metru pătrat de suprafaţă utilă în cazul apartamentelor vechi a coborât din nou sub pragul de 800 euro/mp util, înregistrând o scădere uşoare de 0,2% faţă de luna precedentă. Apartamentele vechi scoase la vânzare în Timişoara sunt în prezent cu 1,3% mai scumpe decât în urmă cu douăsprezece luni. Apartamentele vechi cu două şi trei camere au înregistrat scăderi de preţ de 0,5%, respectiv 1,1%. Preţul garsonierelor a crescut însă, în acelaşi interval, cu 1,4%. În comparaţie cu luna martie 2011, preţul apartamentelor a evoluat cu un procent cuprins între -2,5% în cazul garsonierelor şi +3,5% în cazul unităţilor cu trei camere.
Ploieşti
Indicele imobiliare.ro pentru Ploieşti, indică, pentru luna martie, o valoare medie de 860 euro/mp util pentru apartamentele noi şi vechi scoase la vânzare în acest oraş. Cu o scădere de 1,1% înregistrată în ultimele treizeci de zile, indicele calculat la nivelul oraşului Ploieşti a cunoscut cea mai mare contracţie dintre toate oraşele analizate. În comparaţie cu luna martie 2011, preţurile solicitate în prezent sunt cu 2,4% mai mici.