Atacurile venite de peste ocean către moneda euro şi către băncile din regiune continuă. După ce SUA au acuzat autorităţile europene că nu susţin financiar băncile la nivelul corespunzător, un proces din Statele Unite scoate la iveală alte nereguli.
Agenţiile pentru garantarea creditelor ipotecare Fannie Mae şi Freddie Mac ar fi pierdut 30 de miliarde de dolari din cauza unor credite toxice cumpărate de la mai multe bănci europene, arată Wall-Street Journal. Royal Bank of Scotland, Barclays, HSBC, Deutsche Bank, Credit Suisse şi Societe Generale au vândut împreună către cele două agenţii americane de stat credite de aproape 200 de miliarde de dolari. Nu ar fi fost nicio problemă dacă băncile, două dintre ele prezente şi la noi, RBS şi Societe Generale, prin BRD, nu ar fi uitat să anunţe cumpărătorul că activele respective prezentau un grad ridicat de risc.
Acţiunile băncilor europene au scăzut substanţial după ce presa americană a făcut publică concluzia procesului mai sus amintit.
Răzbunarea europenilor
Toate băncile aflate pe lista de mai sus au avut foarte mult de suferit din cauza crizei creditelor subprime pornită din Statele Unite. În fapt Royal Bank of Scotland(RBS) a ajuns să fie deţinută majoritar de statul britanic după ce a cumpărat, chiar înainte de izbucnirea crizei o bancă a cărei ecpunere pe creditele toxice din Statele Unite era cea mai mare din Europa(ABN AMRO BANK).
Şi Societe Generale a avut de suferit după ce un dealer din cadrul băncii, deja celebrul Jerome Kerviel, a pierdut peste 5 miliarde de euro din cauza unor plasamente făcute tot pe active americane. Celebrele credite subprime au fost oarecuzm încurajate de guvernul Statelor Unite prin legi care permiteau oamenilor cu venituri reduse să ia creditre de locuinţă. Ba, în unele cazuri băncile erau chiar obligate să acorde credite unor persoane mai sărace.
Prin agenţiile Fannie Mae şi Fredie Mac, statul garanta o parte a acestor credite. Mai mult, în jurul creditelor ipotecare băncile construiau produse derivate pe care le vindeau altor bănci sau fondurilor de investiţii. În acest mod, de felul în care un american simplu plătea sau nu mai plătea rata lunară s-a legat viitorul financiar a mai multor giganţi bancari şi chiar al unor state. Când americanii săraci au intrat în masă în incapacitate de plată nu a mai fost decât un pas până la falimentul unor bănci mari de peste ocean şi până la criza actuală.