Cum au simţit bursele lumii prăbuşirea economică din 2011

Anul 2011 a fost unul sărac pentru pieţele de capital. Indicele global MSCI a căzut cu 8,5% anul trecut, iar indicatorul pentru pieţele dezvoltate a scăzut cu 7,6%. Marile economii din zona euro au mers chiar mai rău, cu pieţele din Italia, Franţa şi Germania în scădere cu 25%, 17% şi respectiv 15%.

Dar premiul pentru indicatorul cu cele mai proaste performanţe este atribuit Greciei, care a scăzut cu peste 50% pe parcursul anului.
Piaţa de capital din Venezuela a performat, datorită creşterii economice, a inflaţiei crescute (preţurile alimentelor de bază au crescut cu peste 28% până în noiembrie 2011), a unei pieţe restrânse şi a speranţelor că mandatul lui Hugo Chavez se apropie de final.
Doar patru pieţe de capital, din Indonezia, America (Dow Jones Industrial Average şi S&P 500) şi Malaiezia, au încheiat anul 2011 în creştere faţă de perioada de început a anului.

SURSA: The Economist