Republica Moldova o susține pe Elena Lasconi (USR)

Președintele Parlamentului din Republica Moldova și liderul Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS), Igor Grosu, a anunțat că PAS o sprijină pe Elena Lasconi (USR) în turul al doilea al alegerilor prezidențiale din România. El este mândru că mulți români basarabeni au votat în primul tur al alegerilor prezidențiale din România, arătând că le pasă de viitorul democratic și prosper al României și al Republicii Moldova.

Peste 80.000 de cetățeni moldoveni cu cetățenie română au participat la vot, ceea ce reprezintă aproape dublu față de primul tur al alegerilor prezidențiale din anul 2019. Peste 80% dintre aceștia au votat pentru candidați care susțin democrația și valorile europene, iar extrema dreaptă a obținut foarte puține voturi. El consideră că acest lucru arată că românii din Republica Moldova își doresc un viitor democratic atât pentru România, cât și pentru țara lor.

În turul al doilea, Elena Lasconi se va confrunta cu Călin Georgescu, un candidat de extremă dreaptă care a avut declarații în trecut de susținere pentru grupări neo-fasciste și pentru liderul rus Vladimir Putin.

PAS o sprijină ferm pe Elena Lasconi, pe care o consideră un politician integru și principial, care va lucra pentru dezvoltarea României în cadrul Uniunii Europene (UE) și NATO.

Elena Lasconi, un partener important pentru Republica Moldova

Elena Lasconi este văzută ca un partener important pentru Republica Moldova, sprijinind drumul acesteia către aderarea la UE.

Igor Grosu a îndemnat românii basarabeni să se mobilizeze și mai mult pentru a o susține pe Elena Lasconi, avertizând că este important să fie protejate ambele țări de politicienii extremiști și simpatizanții regimurilor dictatoriale.

Călin Georgescu, un pericol pentru Republica Moldova

Un expert al organizației  de tip think-tank „WatchDog.md” a spus că turul al doilea al alegerilor prezidențiale din România este foarte important pentru Republica Moldova. Dacă pro-rusul Călin Georgescu va câștiga, acesta ar putea opri sprijinul pe care Bucureștiul îl oferă Chișinăului, inclusiv ajutorul pentru integrarea europeană.

România este principalul partener al Republicii Moldova în procesul de aderare la UE, dar Călin Georgescu este un candidat care susține politica lui Vladimir Putin, președintele Rusiei, fiind dispus să facă compromisuri cu Guvernul de la Moscova. Acest lucru reprezintă un risc pentru securitatea Republicii Moldova.

Majoritatea moldovenilor cu cetățenie română au ales-o pe Elena Lasconi

Majoritatea moldovenilor cu cetățenie română, care au votat în primul tur al alegerilor prezidențiale din România, adică 45.590 de persoane, au ales-o pe pe Elena Lasconi (USR).

Au urmat apoi Nicolae Ciucă (PNL – 16.175 de voturi) și Marcel Ciolacu (PSD – 5.563 de voturi).

În total, 80.942 de moldoveni cu cetățenie română au votat în primul tur. Procesul de vot s-a desfășurat în 59 de secții, pe parcursul a trei zile, între 22 noiembrie și 24 noiembrie.