Dar acum, în timp ce traversăm apele tulburi ale unor vremuri de criză, competiţia e mai înverşunată ca oricând. A fi lider este o artă. Iar cartea de faţă prezintă remarcabilele atribute ale liderului într-o manieră provocatoare. Veţi descoperi strategii şi abordări de succes, deja testate de numeroşi manageri şi antreprenori, provenind dintr-o mare diversitate de domenii profesionale.
Aveţi în faţă un ghid plin de secrete şi tactici care vă vor ajuta să vă definiţi stilul ideal de conducere; să conturaţi o viziune captivantă a viitorului; să vă comunicaţi ideile într-o manieră abilă; să stabiliţi priorităţi, ţinte de perspectivă şi obiective clare; să angajaţi şi să păstraţi oamenii cei mai capabili; să recunoaşteţi oportunităţile şi să acţionaţi imediat; să rezolvaţi mai repede problemele şi să luaţi decizii mai bune; să delegați în mod eficient și să îndepliniți mai multe sarcini într-un timp mai scurt. În final, înarmați cu toate aceste resurse, nimic nu vă va sta în cale.
Cartea va fi distribuita impreuna cu revista Capital incepand de luni, 20 decembrie, la toate centrele de difuzare a presei.
Nu rata colectia Capital 2011 – gratuita pentru abonatii Capital! Mai multe detalii aici
Cum conduc cei mai buni lideri
21 decembrie 2010, 16:01
Ultima modificare în 21 decembrie 2010, 18:01
Aveţi tot ce vă trebuie ca să fiţi un lider? Ar fi bine să aveţi. Fiindcă, până şi în vremuri liniştite, doar liderii cei mai focalizaţi, mai eficienţi şi mai capabili reuşesc să-şi motiveze echipele pentru obţinerea unor succese remarcabile.
Etichete: carte
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook
- Boc: Peste 1.000 de locuinţe ANL şi 983 de locuinţe sociale vor fi finalizate în 2011
- Țara care stă pe bani
- Ford Craiova ar putea livra mașini la New York
- Boc: Bugetul pe 2011 este poliţa de asigurare că România nu va intra în derapaj
- Bicicleta electrică pliabilă YikeBike, pe piaţă într-o săptămână
- Parlamentul dezbate bugetul pe 2011. Programul va fi prelungit până la ora 2.00 dimineaţa
- BCR: economia ar putea creşte cu 1,2% în 2011
- Ruşii vor lansa trei vehicule hibrid în 2012
- Grupul Feroviar Român a preluat transportul feroviar al Rompetrol
- Femeile de la sat au depus aproape 2.000 de proiecte europene la APDRP