Reprezentanții Gartner, spre exemplu, spun că tabletele prezintă o serie de oportunități pentru afaceri, dar, în același timp, solicită companiilor și un nou set de politici și tehnologii.
„Directorii de IT sunt hotărâți să nu facă aceeași greșeală pe care au făcut-o cu smartphone-urile, de care s-au ferit încă de la început, pe motiv că erau niște «jucării scumpe și frivole», sau chiar un simbol al statului social al executivilor, lăsând astfel loc pentru liderii mai inventivi care au intuit avantajul competitiv pe care l-ar avea de pe urma aplicațiilor mobile”, spune David Willis vicepreședinte cercetare la Gartner.
„Ei sunt și mai doritori să arate că nu este nevoie să furnizeze și să gestioneze fiecare gadget pe care agajații îl aduc la birou. Dacă tu te gândești la o aplicație pentru tablete, poți fii sigur că și competitorii tăi fac același lucru – și chiar acționează. Este timpul să explorăm utilitatea tabletelor în mediul de afaceri”, mai spune el.
Gartner se așteaptă ca anul acesta să fie livrate circa 69 de milioane de tablete, reprezentând doar o mică parte a gadgeturilor pe care pot fi instalate aplicații, precum smartphone-urile. Cu toate acestea, impactul lor este major. În viziunea companiei, tabletele nu sunt nici laptopuri mai bune, nici smartphone-uri mai bune, ci sunt gadget-uri care le completează pe ambele.
Și asta pentru că, în comparație cu laptopurile, pornesc mult mai rapid, astfel că utilizatorul poate accesa informația dorită aproape instant. În plus, avantajul bateriei care durează mai multe ore este de necontestat. Însă nu vor reuși să înlocuiască niciodată telefonul mobil ca principal mod de comunicare, nici măcar în varianta mai mică, de 7 inci.
„Directorii de vânzări iau tablete pentru echipele lor, ca o modalitate mai atrăgătoare de a primi materiale de promovare. Și nu lucrurile nu se vor opri aici: vor urma aplicații de gestionare a relației cu clienții, vor fi platforme naturale pentru analiza vânzărilor”, mai spune Willis. În plus, doctorii le pot folosi pentru a explica pacienților să înțeleagă mai bine diagnosticul care le-a fost pus, iar în retail pot fi folosite pentru a arăta clienților mai bine cum pot fi personalizate anumite articole de îmbrăcăminte., iar participanții la conferințe pot răspunde chestionarelor.