Un nou proiect de Ordin al preşedintelui ANAF stabileşte care sunt aşa-numitele metode indirecte de control ce pot fi utilizate pentru a reconstitui veniturile şi/sau cheltuielile unui contribuabil atunci când acesta fie a întocmit declaraţii și evidenţe contabile ş fiscale incorecte, incomplete, false sau când acestea nu există sau nu au fost prezentate fiscului. Dacă va fi adoptat în varianta afişată pe website-ul Agenţei, s-ar părea căva fi mai greu de pus în practică decât se aşteaptă autoritățile fiscale.
Proiectul nu face nicio precizare cu privire la autoritatea îndreptățită să stabilească dacă o declaraţie fiscală sau nişte evidenţe contabile sunt incorecte, incomplete sau, şi mai rău, false şi, de asemenea, la dreptul contribuabililor de a contesta concluziile unui control fiscal, drept, de altfel, consfinţit de Codul de procedură fiscală.
Numai după ce toate procedurile legale de contestare au fost epuizate se poate vorbi despre incorectitudinea, caracterul incomplet sau falsitatea unor declaraţii şi evidenţe fiscale şi contabile, ceea ce duce la concluzia că metodele indirecte de control pot fi utilizate numai după ce autoritatea fiscală a folosit metodele directe de control, iar contribuabilul a apelat la toate căile legale de atac de care dispune.
După cum se ştie, atât calea administrativă cât şi cea judecăorească de contestare presupun intervale de timp lungi care se scurg de la declanşarea procedurilor şi până la finalizarea lor, ceea ce, în practică ar putea să facă metodele indirecte de control… inoperante. Totodată metodele indirecte de control sunt doar menționate – metoda sursei şi cheltuirii fondurilor, metoda depozitelor bancare şi a fluxurilor de numerar, metoda marjei, metoda produsului/serviciului şi a volumului, metoda patrimoniului net. În lipsa unor explicații detaliate, denumirile lor par fie preluate ca atare dintr-un manual, fie traduse, mai mult sau mai puţin inspirat, dintr-un suport de curs redactat într-o limbă străină.
Conform declaraţiilor ANAF, metodele de control indirect vor fi folosite acolo unde se întâlneşe bine-cunoscuta situaţie „firmă săracă patron bogat“, cu alte cuvinte, acolo unde asociaţii sau acţionarii unor societăți comerciale afişează o bunătare materială nejustificată de mărimea veniturilor declarate.
În principiu, un control riguros al surselor de venit şi al concordanţiilor cu dimensiunea averilor deţinute apare ca fiind pe deplin justificat. Acesta, însă trebuie să se desfăușoare în condiţile respectării cu stricteţe atât a prevederilor Constituţei, conform căreia caracterul licit al dobândirii averilor este prezumat, cât şi a celorlalte prevederi legale aplicabile. Atunci când legea nu este pe deplin respectată calea abuzului şi a abordărilor neprincipiale este deschisă iar celebra sintagmă „decât un nevinovat după gratii mai bine zece vinovaţi în libertate“ devine subiect de reflecţie.