Potrivit medicului, acest tip de cancer se poate dezvolta de la o aluniţă, dar şi pe pielea fără leziuni, este neuniform, are diverse culori şi mărimi şi de la o lună la alta se modifică. De obicei apare la bărbaţi pe spate şi la femei pe gambe, a spus medicul, într-o conferinţă de presă.
Prof. dr. Sorin Ţiplică a atras atenţia asupra necesităţii prezentării la medic atunci când se constată modificări la o aluniţă, când aceasta devine asimetrică, este franjurată, are culoare mozaic şi cel mai important evoluează.
Acesta recomandă ca fiecare persoană să-şi examineze aluniţele, indiferent în ce parte a corpului ar fi.
El a menţionat că dacă până acum se considera că numărul mare de aluniţe de la care ar trebui o atenţie mai mare era de 100 acum a scăzut la 50. Cine are 50 de aluniţe e bine să le supravegheze, constituie un factor de risc, iar dacă una este mai mare se impune un control de specialitate, a arătat el.
"Ochiul dermatologului ajută depistarea în proporţie de 70%, iar diagnosticul dermatoscopic oferă detalii şi o depistare în proporţie de 100%. Această formă de boală este mai frecventă la tineri", a subliniat dr. Sorin Ţiplică.
Cauzele sunt terenul genetic, expunerea la soare, la solar, tipul de piele.
”Trebuie reţinut că ultravioletele au efect cumulativ, adică ce s-a cumulat cu un an în urmă se adaugă la ce se acumulează în acest an”, a punctat specialistul.
Această afecţiune reprezintă 2% din totalul cancerele cutanate. Dacă în 1965 se întâlnea 1 caz la 600 de femei în 1985 s-a ajuns la un caz la 150 de femei, iar în 2006 un caz la 56 de femei şi un caz la 37 de bărbaţi, a arătat dr. Ţiplică.
El a spus că trebuie să se ţină seama de recomandarea medicului în cazul unei intervenţii chirurgicale.
În Europa de Est şi Centrală este o incidenţă mai mică a acestei boli datorită fototipului de piele care este 3-4.
Dr. Ţiplică a spus că un rol deosebit în educarea populaţiei revine campaniilor, care se fac pentru a conştientiza importanţa depistării leziunilor atipice şi necesitatea prezentării la medic.
Specialistul atrage atenţia că la soare este suficient să se stea 20 de minute, iar când expunerea este de mai lungă durată să se utilizeze creme fotoprotectoare cu indice mare, care se aplică din două în două ore, iar după ieşirea din apă să se folosească pălării cu boruri mari şi ţesături pline.
Potrivit acestuia, bronzul nu protejează de soare. ”Dacă eşti bronzat trebuie să te aperi, nici soarele aflat sub plafonul de nori nu apără, pentru că străpunge plafonul, şi nici statul în apă”, a mai spus acesta.
Expunerea la soare trebuie să se facă până în ora 10,00 sau după ora 16,00.
Prof. dr. Sorin Ţiplică a făcut referire la campania la care a participat în Parlamentul European şi a anunţat că o astfel de iniţiativă se va desfăşura săptămâna viitoare în Parlamentul României.
Medicul a spus că la campania desfăşurată în Parlamentul European a rezultat că mai mult de o cincime dintre parlamentarii europeni utilizau solarul, deşi o mare parte ştiau că nu este indicat.