Singura salvare a României este Uniunea Europeană! Asta am auzit, neîntrerupt, ani întregi! Mi-au spus-o profesori respectabili, politicieni versați, manageri de succes și analiști vizionari. Erau atât de convingători și aveau argumente atât de solide încât ajunsesem să cred cu tărie în rolul mesianic al marii construcții europene. Acum, evoluția Uniunii și “progresele” României mă fac oarecum sceptic: nu mai cred, doar sper.
Mai țineți minte când am intrat în Uniunea Europeană? Ne așteptam ca începând de a doua zi să trăim ca-n Vest. După un deceniu și mai bine de jumătate de capitalism mioritic rămăseserăm la fel de naivi ca la Revoluție. Ni s-a explicat: nimic nu se schimbă peste noapte, dar în scurt timp vom recupera decalajele față de Occident. Nu-i așa că recunoașteți limbajul de lemn al politicienilor?
A trecut mult timp, nimic nu s-a schimbat. Cel puțin nu în bine! Știu, mulți o să spună că noi luăm bani buni de la Uniunea Europeană. E drept, calcul arată că, de când am intrat în Uniune, am primit din bugetul comunitar cu 5,7 miliarde de euro mai mult decât am contribuit. Totuși, trebuie spus că, în ciuda acestui bilanț, banii europeni nu ne-au ajutat să ne dezvoltăm – de departe, cea mai mare parte o ocupă fondurile pentru agricultură. Este vorba de niște subvenții care îi ajută pe agricultori, însă sunt de câteva ori mai mici decât în alte țări din UE. Din păcate, în ceea ce privește fondurile structurale, adevăratul motor al dezvoltării, suntem la pâmânt – avem o absorbție de un pic peste 6%.
Apartenența la Uniunea Europeană, teoretic, ar fi trebuit să declanșeze un boom al investițiilor străine. Nu a fost nici măcar un fâs! Prestigiul României o fi crescut, și probabil și încrederea străinilor în mediul politic dâmbovițean, dar banii nu prea s-au văzut. Cu siguranță, o serie de facilități nerușinate, dar sănătoase pe termen lung, ar fi făcut ca multe nume mari din businessul mondial să vină în România. Din păcate, regulile nu-ți mai permit avantaje competiționale, ci numai dezavantaje.
Cerșetorii și hoții români invadaseră marile orașe din Europa încă din anii ‘90 și au avut destul timp să ne creeze o imagine tristă. Au mai reușit să plece și muncitori harnici, care nu ne-au făcut de râs, dar inteligența românească a rămas acasa. Poate mi se pare doar mie, dar odată cu intrarea în UE a început un real exod al creierelor. Doctori, ingineri, informaticieni – cu toții au plecat în căutarea unui trai mai bun. Țările din Uniunea Europeană i-au primit cu brațele deschise și cu salarii mari. În schimb, pentru cei de care nu aveau nevoie, au impus restricții pe piața muncii. Acum, la mai bine de cinci ani de la integrarea României, aproape jumătate dintre țările UE păstrează aceste restricții. Cu alte cuvinte, jucăm același joc, dar după reguli diferite.
Același paradox îl găsim și la Schengen. Criteriile noi le-am îndeplinit de mult, iar costurile au fost însemnate. Sincer, eu nu cred că românii vor avea cine știe ce de câștigat de pe urma intrării în mult-doritul spațiu. Totuși, la fiecare amânare, mă gândesc dacă România a avut de câștigat sau de pierdut de pe urma Uniunii Europene: se trăiește la fel de prost, se fură la fel de mult și suntem respectați la fel. Deloc! La urma urmei este vorba de principiu: ori suntem membri ai Uniunii Europene, ori nu mai suntem.