Ghemuit, pe spate, pe burtă, pe o parte – în ce poziție se doarme cel mai bine?
Aceasta este dezbaterea pe care a lansat-o pe rețelele sociale Allan Bell, un jurnalist al canalului american CBS, care a publicat pe Twitter grafica de mai jos, cu 18 poziții diferite pe care oamenii le au în somn.
Jurnalistul și-a întrebat publicul pe care poziție o preferă și a dezvăluit că în ceea ce-l privește, preferata lui este poziția nr. 9.
Aparent banal, acest subiect a stârnit numeroase reacții, scrie digi24.
Când schimbăm poziția de somn?
Dr. Shelby Harris, specialistă în medicina somnului, spune că dacă vă treziți cu dureri de spate, ar trebui, poate, să vă schimbați poziția în care dormiți. În opinia ei, cea mai bună ar fi poziția pe spate. „
Numai 8 la sută dintre oameni dorm pe spate, dar în realitate este cea mai bună poziție pentru a lăsa corpul să se odihnească. Ne permite să evităm arsurile stomacale și să relaxăm gâtul și coloana vertebrală”, a explicat medicul pentru Popular Science.
Ea spune că e posibil să ne „antrenăm” să dormim pe spate, punând de o parte și de alta a corpului câte o pernă, iar una sub genunchi, care să ne împiedice să ne întoarcem în somn. Asta pentru că se întâmplă rar ca cineva „să doarmă neîntors”.
Poziția nu este recomandată însă persoanelor care sforăie sau au apnee în somn.
Există o poziție „miraculoasă”?
În schimb, Caroline Rome, specialistă în sofrologie (disciplină medicală care își propune o întărire a organismului uman prin aducerea acestuia, prin anumite exerciții, într-o stare totală de relaxare fizică și psihică), spune că nu există o poziție „miraculoasă” de dormit.
Calitatea somnului depinde de mulți parametri, de la cei genetici la calitatea saltelei. Totuși, s-a dovedit științific că atunci când dormim pe o parte, creierul „se curăță” mai bine: se elimină toxinele cardiovasculare, pulmonare și cerebrale.
Însă această poziție nu este recomandabilă celor care suferă de reflux gastroesofagian generat de stres. Pentru aceste persoane, care au un stomac fragilizat, cea mai bună este poziția pe spate, spun specialiștii.
Ce se întâmplă dacă dormim pe burtă
Dacă pentru unii nimic nu e mai plăcut și mai relaxant decât să doarmă pe burtă, cu fața pe pernă, totuși, această poziție nu este cea mai adecvată pentru corp. Medicii spun că această poziție riscă să antreneze o tensionare a mușchilor deglutiției, ai traheei și o presiune asupra cutiei toracice, ceea ce poate provoca dificultăți respiratorii.
Poziția nu este ideală nici pentru zona cervicală. Când dormim pe burtă, capul se întoarce pe o parte, iar coloana vertebrală suferă contorsiuni. Spatele se curbează, iar vertebrele nu mai sunt aliniate.
Totuși, dacă preferăm această poziție, este bine să avem o saltea fermă și o pernă mai degrabă plată, ne sfătuiesc specialiștii.