"Am plâns mult pe dinăuntru pentru că venisem în Statele Unite ca să muncesc…", a declarat fermierul de orez.

În 2003, recrutorii thailandezi i-au spus că ar putea câştiga în doar două săptămâni de muncă în S.U.A. ceea ce câştiga în ţara sa într-un an întreg. Transportul şi celelalte cheltuieli urmau să-i fie acoperite de Global Horizons, o corporaţie multimilionară din Statele Unite care recruta muncitori străini pentru fermele americane, conform Programului de Angajări Temporare pentru Muncitori Străini. Înainte de a pleca, thailandezul a fost nevoit să plătească o taxă de 9300$, de aceea a împrumutat bani şi a ipotecat proprietăţile pe care le avea.

Thailandezul a plecat la Los Angeles alături de alte 30 de persoane, s-au întâlnit cu reprezentanţii Global Horizons şi le-au fost confiscate paşapoartele. Au fost duşi apoi la o fermă de ananas unde, pe lângă faptul că locuiau în containere fără apă curentă și electricitate, munceau 8 ore pe zi fără a fi plătiţi.

Muncitorii thailandezi au fost duşi, ulterior, la Maryland, în Mississippi, iar apoi, în Georgia. În cele 7 luni, oamenii nu au fost plătiţi pentru munca pe care o depuneau, iar banii pe care fermierul i-a primit la sfârşit, respectiv 4000$, nu acopereau taxa plătită iniţial de acesta.
<object classid="clsid:D27CDB6E-AE6D-11cf-96B8-444553540000" id="ep" height="374" width="416"><param name="allowfullscreen" value="true" /><param name="allowscriptaccess" value="always" /><param name="wmode" value="transparent" /><param name="movie" value="https://i.cdn.turner.com/cnn/.element/apps/cvp/3.0/swf/cnn_416x234_embed.swf?context=embed_edition&videoId=world/2011/06/22/cfp.guitierrez.trafficking.case.cnn" /><param name="bgcolor" value="#000000" /><embed src="https://i.cdn.turner.com/cnn/.element/apps/cvp/3.0/swf/cnn_416x234_embed.swf?context=embed_edition&videoId=world/2011/06/22/cfp.guitierrez.trafficking.case.cnn" type="application/x-shockwave-flash" bgcolor="#000000" allowfullscreen="true" allowscriptaccess="always" wmode="transparent" height="374" width="416"></embed></object>

"Fiul meu mă tot întreba când va veni tatăl lui acasă, iar ei îi spuneam că trebuie să stea acolo ca să-şi plătească datoria", a declarat soţia fermierului de orez. Familia devenea, aşadar, tot mai îngrijorată de lipsa de veşti din partea bărbatului.

Anul trecut, Departamentul de Justiţie l-a acuzat pe Directorul Executiv Global Horizons de abuz asupra thailandezilor. Acesta a reacţionat spunând că acuzaţiile sunt absurde şi că Guvernul American sprijină iniţiativele Global Horizons. Avocatul reprezintă drepturile thailandezilor a afirmat că: "Aceasta este forma de trafic uman care se răspândeşte cel mai rapid în lume."
Thailandezii implicaţi depun astăzi mărturie împotriva Global Horizons în speranţa că vor obţine vize de şedere legală în Statele Unitele, alături de familiile acestora.

Fermierul de orez lucrează astăzi ca bucătar, dar regretă că a pierdut legătura cu familia, cu fiul său, mai ales şi cu pământurile Thailandei, de unde provine. Abia la opt ani de la plecarea sa, acesta şi-a revăzut soţia, fiul şi mama pe Skype. Rugat să revină acasă, thailandezul le-a explicat că viza specială pe care o are în prezent nu îi permite să părăsească Statele Unite, iar cel mai curând, ar putea reveni în trei ani, timp îndelungat în care s-ar putea schimba multe acasă.