V-aţi întrebat vreodată cum ar fi să fiţi singurul locatar al unui bloc? Să nu te grăbeşti acasă de teama că vecinul va ajunge primul şi va ocupa locul de parcare; să nu îţi taie cineva calea atunci când vrei să urci în lift şi să fie atât de linişte încât să poţi dormi oricând fără să auzi vreo bormaşină prin pereţi sau vreo melodie care să te enerveze.
Un american se poate bucura de toate aceste lucruri. Acesta este singurul locatar al unui zgârie-nori care a fost construit în Statele Unite şi care nu a putut fi ocupat din cauza problemelor de pe piaţa imobiliară americană.