Planul lui Vladimir Putin a ieșit la iveală! Agenţia britanică de luptă împotriva criminalităţii (NCA) a explicat că Rusia foloseşte aurul pentru a evita sancțiunile impuse după războiul din Ucraina.
Potrivit autorității, Moscova foloseşte aurul ca mijloc de subminare a impactului regimului de sancțiuni.
Vladimir Putin folosește aurul să evite sancțiunile
„Ţinând cont de importanţa Regatului Unit pe piaţa aurului, NCA avertizează cu privire la tentative deliberate de spălare de aur sancţionat, în vederea ascunderii originii acestuia, pentru a putea fi ascuns în lanţurile de aprovizionare şi vândut în Regatul Unit şi în lume”, a avertizat NCA, conform AFP.
De asemenea, agenția subliniază că aurul este o sursă crucială de venit în efortul de război al Rusiei în Ucraina. Totodată, este una dintre cele mai importante ca valoare după petrol şi gaze naturale.
NCA subliniază că aurul reprezenta 12,8 miliarde de lire sterline în economia rusă în 2021.
Agenția din Marea Britanie dezvăluie că, începând de la 21 iulie 2022, aurul rusesc este tot mai expediat către ţări care nu aplică sancţiuni aurului rusesc.
„După ce este topit, retopit şi rafinat, originea aurului nu mai poate fi stabilită prin examinare, pentru că se pierd toate semnele distinctive”, a precizat NCA.
Moscova a fost lovită de mai multe sancțiuni în urma războiului
Amintim că Moscova a fost lovită de mai multe sancțiuni în urma războiului. De exemplu, UE a impus sancțiuni masive și fără precedent împotriva Rusiei ca răspuns la războiul de agresiune împotriva Ucrainei declanșat la 24 februarie 2022 și la anexarea ilegală a regiunilor Donețk, Luhansk, Zaporijia și Herson din Ucraina.
Acestea se adaugă măsurilor impuse Rusiei încă din 2014 ca urmare a anexării Crimeei și a nepunerii în aplicare a acordurilor de la Minsk.
Sancțiunile includ măsuri restrictive specifice, sancțiuni economice și măsuri privind vizele. Sancțiunile economice sunt menite să contracareze în mod eficace capacitățile Rusiei de a continua agresiunea.
Mai mult, sancțiunile individuale vizează diferite persoane care fie sunt responsabile de sprijinirea, finanțarea sau punerea în aplicare a unor acțiuni care subminează integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei, fie beneficiază de pe urma acestor acțiuni.
De asemenea, UE a adoptat sancțiuni împotriva:
- Belarusului ca răspuns la implicarea sa în invadarea Ucrainei;
- Iranului, în legătură cu fabricarea și furnizarea de drone.