Ce trebuie să facă două societăţi comerciale care doresc să colaboreze într-un domeniu comun de activitate astfel încât să nu intre sub incidenţa art. 5 din Legea Concurenţei nr. 21/1996? Ne puteţi enumera sau explica situaţii prevăzute şi sancţionate de lege, pe care cele două societăţi trebuie să le aibă în vedere pentru a nu fi acuzate de „practici anticoncurenţiale“.
Denisa Leonid – Bucuresti
Aşa cum reiese din simpla lectură a dispoziţiilor art. 5 din legea concurenţei, sunt sancţionabile şi interzise atât înţelegerile care au ca obiect denaturarea concurenţei, cât şi cele care pot avea ca efect acest rezultat.
Cooperarea între cele două societăţi despre care vorbiţi pe domenii comune de activitate poate fi considerată ca fiind o „fixare concertată a oricăror alte condiţii comerciale inechitabile“, în sensul art. 5 alin 1 litera a.
De asemenea, se poate aprecia că respectiva cooperare vizează „eliminarea de pe piaţă a altor concurenţi“, în sensul art. 5 alin 1 litera g).
Legea concurenţei prevede totuşi o astfel de situaţie şi oferă „remedii“ care ajută comercianţii ca în raporturile dintre aceştia să nu se regăsescă sub incidenţa faptelor sancţionate de către Legea concurenţei.
În cazul în care doi agenţi economici intenţionează să încheie un acord pe care îl consideră susceptibil a intra în aria de aplicare a art. 5 alin 1 din Legea concurenţei, se pot întreprinde, în vederea sporirii siguranţei juridice a părţilor la acord, următoarele demersuri:
a) modificarea contractului ce se intenţionează a fi încheiat în vederea eliminării clauzelor sau dispoziţiilor ce pot intra în aria de aplicare a art. 5 alin.1;
Ţinem să menţionăm că siguranţa oferită de acest scenariu este limitată, eliminarea clauzelor ce pot atrage răspunderea părţilor conform art. 5 alin 1 din lege făcându-se fără concursul unei autorităţi abilitate în domeniu – Consiliul Concurenţei. Teoretic se poate deci ca „estimarea“ făcută de părţi să fie eronată, Consiliul Concurenţei putând constata ulterior violarea dispoziţiilor art. 5 din lege.
b) formularea către Consiliul Concurenţei a unei cereri de certificare prealabilă a neintervenţiei pentru comportamentul concurenţial preconizat;
Cererea de certificare prealabilă a neintervenţiei se formulează de către viitoarele părţi contractante anterior încheierii acordului. Cererea va trebui să respecte rigorile stabilite prin regulamentele aplicabile ale Consiliului Concurenţei, fiind depusă în forma cerută de lege.
Se vor depune printre altele, copii după acordul ce se intenţionează a fi încheiat, precum şi informaţii cât mai complete despre viitoarele părţi la acord şi grupurile din care acestea fac parte.
În rezolvarea cererii, Consiliul Concurenţei va putea emite fie o decizie de neintervenţie cu privire la comportamentul concurenţial preconizat, fie o decizie prin care nu se atestă neintervenţia, indicându-se însă motivele care au stat la baza deciziei.
În cazul emiterii de către Consiliu a unei decizii prin care nu se atestă neintervenţia, viitoarele părţi la acord vor putea fie să îşi modifice dispoziţiile acordului care a fundamentat decizia nefavorabilă a Consiliului Concurenţei, fie să încheie acordul în forma iniţială şi să facă ulterior încheierii acestuia o notificare a acordului la Consiliul Concurenţei.
c) Notificarea acordului la Consiliul Concurenţei, prin care se va cere fie încadrarea într-o categorie exceptată, fie o dispensă individuală de la aplicarea dispoziţiilor art. 5.1.
În cazul formulării acestei notificări, se vor furniza toate informaţiile prevăzute de regulamentele aplicabile emise de Consiliul Concurenţei.
Pentru ce motive putem să atacăm cu contestaţie în anulare o hotărâre judecătorească rămasă definitivă şi irevocabilă?
Lidia Rotaru – Bucuresti
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac de retractare, ce poate fi exercitată în scopul retractării hotărârilor judecătoreşti pronunţate cu nesocotirea unor norme procedurale, nu însă şi pentru netemeinicie. Contestaţia în anulare cunoaşte două forme, şi anume, contestaţia în anulare obişnuită şi contestaţia în anulare specială.
Motivele contestaţiei în anulare obişnuită rezultă din art. 317. alin (1), conform căruia: „Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare, pentru motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului:
1. când procedura de chemare a părţii, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii;
2. când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă.“
Aceste motive au un caracter limitativ şi de strictă interpretare.
Cu toate acestea, contestaţia poate fi primită pentru motivele mai sus-arătate, în cazul când aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanţa le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond.
Hotărârea judecătorească poate fi atacată în cazul contestaţiei în anulare specială:
– când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale;
– când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greseală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
Contestaţia se introduce la instanţa a cărei hotărâre se atacă. Contestaţia se poate face oricând înainte de începutul executării silite, iar în timpul ei, până la împlinirea termenului stabilit la art. 401 alin. 1 lit. b) sau c). Împotriva hotărârilor irevocabile care nu se aduc la indeplinire pe cale de executare silită, contestaţia poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoştinţă de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas irevocabilă. Instanţa poate suspenda executarea hotărârii a cărei anulare se cere, sub condiţia depunerii unei cauţiuni. Dispoziţiile art. 403 alin. 3 si 4 se aplică în mod corespunzător. Contestaţia se judecă de urgenţă şi cu precădere. Nu se poate face o nouă contestaţie pentru motive ce au existat la data celei dintâi.
Observăm, în cazul celor două hotărâri judecătoreşti, faptul că nu pot fi atacate cu contestaţie în anulare întrucât nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute limitativ de Codul de Procedură Civilă în acest sens, motive prezentate anterior.
