Potrivit acestuia, autorităţile locale trebuie să asigure deszăpezirea drumurilor judeţene, comunale şi a celor din interiorul localităţilor.

"Există o delimitare clară de competenţe între noi, ca MTI, şi autorităţile locale. Am informat şi vom continua informarea autorităţilor locale despre posibilitatea închiderii anumitor drumuri, dar noi avem în responsabilitate deszăpezirea drumurilor naţionale. Autorităţile locale au responsabilitatea deszăpezirii drumurilor judeţene, comunale şi a celor din interiorul localităţilor. Numai acolo unde sunt cazuri de urgenţă, unde sunt vieţi omeneşti de salvat, unde salvarea trebuie să ajungă, unde materiile prime trebuie să ajungă, alimentele trebuie să ajungă, numai acolo am acţionat cu utilajele noastre. Nu au fost puţine cazuri, dar trebuie să ne respectăm atribuţiile ca să fim eficienţi şi, dacă nu respectăm aceste reguli, succesul acestei operaţiuni este pus în pericol. Cred că vom reuşi, pentru că am clarificat destul de bine această situaţie în comandament astăzi ", a declarat, într-o conferinţă de presă, Alexandru Nazare.

Care sunt stocurile de nisip şi sare

Şeful de la Transporturi a precizat că, în prezent, CNADNR acţionează în teren cu 2.315 utilaje, suplimentarea numărului acestora fiind cerută încă de sâmbătă către direcţiile regionale de drumuri care vor fi în principal afectate de avertizarea de Cod portocaliu de ninsori.  Conform lui Nazare, în stoc există 800 de tone de motorină, 80.000 de tone de nisip, 40.000 de tone de sare şi 35.000 de tone de clorură de calciu la dispoziţie.

De asemenea, el a atras atenţia că, probabil, vor fi închise drumuri pentru intervenţia utilajelor, dar şi pentru înlăturarea posibilităţii de a mai exista cazuri de maşini blocate în nămeţi.

"La nivelul CNADNR, funcţionează un plan de prioritizare a intervenţiilor pe drumuri şi există posibilitatea închiderii drumurilor naţionale care traversează judeţele afectate. Există această posibilitatea pentru că noi punem pe primul loc siguranţa participanţilor la trafic. Nu mai vrem să avem persoane blocate pe drumurile înzăpezite şi utilajele noastre trebuie să aibă cale liberă acolo unde este nevoie. În acelaşi timp, un lucru foarte important: fluxul mărfurilor de strictă necesitate şi a materiilor prime pentru buna funcţionare a termocentralelor trebuie să funcţioneze. Populaţia nu trebuie să aibă probleme cu furnizarea agentului termic", a precizat ministrul Transporturilor.

El a dat asigurări că autorităţile din subordinea MTI sunt pregătite să acţioneze în contextul instituirii noului Cod portocaliu de ninsori şi viscol, însă a subliniat că "succesul acestei operaţiuni depinde de modul în care fiecare instituţie îşi respectă atribuţiile".

"Am dispus la nivelul companiilor feroviare să se ia aceleaşi măsuri. Populaţia trebuie să fie informată permanent despre situaţia, mersul trenurilor şi despre cursele care vor fi anulate. De asemenea, în ceea ce priveşte traficul de mărfuri vom menţine traficul numai acolo unde este nevoie ca marile oraşe să fie aprovizionate", a adăugat Alexandru Nazare.

Sursa: Agerpres