Gazeta de Sud dezvăluie că până la finele acestei luni, compania vrea să concedieze o parte din angajaţii în vârstă, care mai au puţin timp până la pensionare. De la începutul lunii se trec pe liste persoanele care pot să iasă la pensie anticipată parţial, adică acelea care îndeplinesc condiţiile impuse de noua lege a pensiilor, în sensul că trebuie să aibă stagiu complet de cotizare de peste 28 de ani – în cazul femeilor – şi de peste 33 de ani – în cazul bărbaţilor. În plus, conform noii legi a pensiilor, persoanele care doresc să se pensioneze anticipat parţial trebuie să fi împlinit anumite vârste, pentru a putea beneficia de pensie.

Citiţi şi: Primul CRASH-TEST cu Fordul de la Craiova

Potrivit unor surse din interiorul fabricii, angajaţii se trec singuri pe listele de disponibilizări, până la această dată înscriindu-se în jur de 120-140 de persoane care îşi doresc să iasă la pensie înainte de termenul legal. Aceleaşi surse spun că procesul de destituiri la cerere va dura până de Sfântul Gheorghe, pe 23 aprilie. Programul plecărilor voluntare a mai fost implementat de Ford şi în alte ţări în care compania are fabrici.

Programul de disponibilizări voluntare pare a avea succes, întrucât constructorul auto va oferi salarii compensatorii celor care aleg să părăsească uzina auto. Conform sursei citate, persoanele care doresc să plece prin demisie vor primi de la companie 24 de salarii nete. “În general, managerii Ford le-au cerut să le înceteze activitatea cu acordul părţilor lucrătorilor TESA, care nu prea mai au ce să facă prin uzină. Personalul care va pleca acasă de la Ford pentru a se pensiona anticipat va primi între şase şi 24 de salarii compensatorii, direct proporţional cu perioada care le-a rămas până la pensionare. Adică, cine are mai mulţi ani până la pensia la limită de vârstă va primi mai multe salarii. Sindicaliştii recunosc faptul că li s-a propus oamenilor să plece acasă, dar susţin că nu au fost obligaţi de nimeni”, informează Gazeta de Sud.

Ford confirmă: există plecări voluntare
 
„Pe măsură ce Ford continuă să îşi menţină angajamentul de a transforma fabrica de la Craiova într-o unitate de producție modernă și competitivă la nivel global, atât pentru vehicule, cât şi pentru motoare, dorim să confirmăm derularea unui program de încetare voluntară a relaţiilor de muncă pe parcursul perioadei următoare. Scopul acestui program vizează utilizarea cât mai eficientă a personalului companiei pentru a îndeplini cerinţele de producţie curente şi viitoare“, au declarat, pentru GdS, reprezentanţii Ford România.