Spargerea depozitelor înainte de termen este extrem de dezavantajoasă. Unele din comisioanele băncilor pot fi ocolite utilizând cardurile sau serviciile de internet banking.

Comisioanele de retragere a numerarului de la ghişeu pot fi ocolite de clienţii care au şi un card emis de banca la care îşi ţin economiile. Lichidarea depozitului se face în cazul majorităţii bancilor prin transferarea banilor în contul curent al clientului. Plăţile cu cardul la comercianţi nu sunt taxate, iar comisioanele de retragere a numerarului de la bancomatele băncii emitente sunt mai mici decât cele percepute la retragerea de numerar de la ghişeu. De obicei, retragerea de cash de la ATM-urile băncii care a emis cardul costă 0,2% din suma retrasă, minimum 0,2 lei, în timp ce comisioanele de retragere de numerar de la ghişeu pot varia de la 0,4% din suma retrasă, minimum şase lei (la BCR), la 0,5%, minimum 0,5 lei (în cazul Volksbank, MKB Romexterra). Există şi unele carduri, precum cele emise de Garanti, Intesa Sanpaolo sau Libra Bank, care nu au comisioane pentru retragerile de cash de la bancomate.

În plus, clienţii care au şi servicii de internet banking şi doresc să schimbe banca la care economisesc pot transfera mai ieftin banii în contul curent de la viitoarea instituţie de credit, de pe calculator. Cei care adoptă o astfel de strategie îşi măresc randamentul obţinut pentru economii în condiţiile în care oricum plătesc taxele şi comisioanele aferente contului curent şi cardului utilizat.

Cât te costă retragerea de la ghişeu

Există însă bănci care penalizează retragerea numerarului din depozite chiar şi în ziua în care acesta a ajuns la scadenţă.  De exemplu, MKB Romexterra comisionează retragerea banilor din depozit în ziua scadenţei cu 0,35%, minimum 0,50 lei pentru sumele economisite în moneda naţională. Clienţii care lichidează depozitele în lei înainte de data programată plătesc mai mult: 0,5% din sumă,  minimum 0,5 lei.

Spargerea depozitului înainte de scadenţă sau retragerea banilor în altă zi decât cea programată este penalizată de bănci în două modalităţi: dobânda obţinută de client este semnificativ mai mică, iar retragerea numerarului de la ghişeu este taxată. Clienţii ATE Bank care sparg depozitele în lei înainte de scadenţă nu mai încasează niciun ban în contul dobânzii, iar retragerea ­cash-ului de la unul din ghişeele băncii este taxată cu 0,5% din sumă, minimum doi lei. La Garanti Bank, situaţia e similară: nu se primeşte nici măcar bonificaţia cu care sunt răsplătiţi banii ţinuţi în conturi curente, iar comisionul de retragere de la casierie este de 0,3%, dar nu mai puţin de cinci lei, în timp ce la Emporiki, penalitatea este tot de minimum cinci lei, dar nu mai puţin de 0,5% din valoarea retrasă. ATE Bank, Emporiki şi Garanti Bank sunt câteva din instituţiile de credit care plătesc dobânzi de peste 8% la depozitele în lei constituite pe un an. Instituţiile de credit penalizează astfel clienţii care le strică socotelile în ceea ce priveşte managementul numerarului.

Flexibilitatea conturilor de economii este plătită cu comisioane substanţiale

Conturile de economii aduc o serie de avantaje: permit efectuarea de nenumărate depuneri şi retrageri cu condiţia menţinerii unei sume minime la bancă şi oferă dobânzi care concurează cu cele achitate la depozite. Pot avea, însă, comisioane substanţiale la închidere. Avantajele au astfel un cost de care unii clienţi află numai în momentul în care vor să renunţe la produs. Clienţii BRD plătesc un comision de 30 de lei la închiderea conturilor de economii ­Atucont, ­Atusprint, Atustart şi Libero. ­O altă instituţie de credit care penalizează renunţarea la contul de economii este Banca Transilvania. Comisionul aplicat de această bancă este mai mic, de cinci lei, şi se percepe numai în cazul în care clientul închide contul într-o perioadă de un an de la deschidere.

BRD acordă bonificaţii de 6,25% la conturile Atusprint şi Atustart, ­respectiv de 6% la  ­Atucont.  Tot 6% plă­­teşte şi Banca Transilvania în cazul contului  de economii în lei dacă suma depusă este între 1.000 şi 10.000 de lei. Dobânda maximă ajunge la 7,5%, dar pentru depuneri de peste 0,5 milioane de lei.

76 miliarde de lei era valoarea economiilor constituite în depozite la sfârşitul lunii februarie a.c., potrivit datelor raportate de instituţiile de credit Băncii Naţionale a României

207-50864-capital_25.jpg