După ce agenţia de rating Standard & Poor’s (S&P) a revizuit în scădere cu trei trepte calificativul de ţară al Greciei pentru credite pe termen lung, de la „BBB+” la „BB+”, cu perspectivă negativă, coborând calificativul statului elen în categotria „junk” (speculativ), economiştii au început să se întrebe, din nou, dacă nu umva are loc o răzbunare a agenţiilor de rating după tensiunile legate de creditele subprime din America.
Nu cu mult timp în urmă, deţinătorul premiului Nobel pentru economie Paul Krugman a descris aceste agenţii de rating financiar ca fiind „un sistem profund corupt”, iar un senator democrat american a declarat că fiecare downgradare pe care o realizează fiecare dintre cele 3 mari agenţii de rating loveşte pieţele ca un ciocan, fapt ce a fost demonstrat în această săptămână după ce Grecia a primit calificativul „junk”.
Un alt oficial american a declarat că istoria acestor agenţii reprezintă „povestea unui eşec colosal” întrucât ele sunt cele care şi-au dat binecuvântarea pentru instituţii financiare precum Lehman Brothers sau AIG.
Agenţiile de rating financiar măsoară solvabilitatea guvernelor şi a companiilor. Altfel spus, ele verifică dacă organismele în cauză sunt în stare să-şi plătească datoriile pe termen lung, mediu şi scurt. În cazul în care nu există nicio problemă, agenţia acordă ratingul AAA, nota maximă posibilă.
Fiecare agenţie de rating are un sistem propriu de notare bazat pe litere, cei de la Moody’s având cifre în sistemul de notare, iar celelalte două având semnele „+” şi „-„.
Practic, agenţiile au 4 praguri pentru aceste ratinguri: A, B, C şi D. Atât timp cât un guvern sau o companie are un rating aflat în „zona A” situaţia este bună. Zonele B şi C sunt zone în care există riscuri, iar D este alocat situaţiei de faliment. Moody’s este singura care nu are rating pentru definirea falimentului.
La momentul de faţă, dintrele statele europene cu probleme, doar Spania mai are rating AAA, în timp ce Grecia stă cel mai prost la acest capitol.
Standard and Poor’s, Fitch şi Moody’s sunt cele mai mari 3 agenţii de rating din America şi din lume şi acoperă aproximativ 90% din statele din întreaga lume şi din companiile mari.