Prim-vicepreședintele PNL, Rareș Bogdan, și-a ținut ascuns primul prenume. Puțini știu cum îl cheamă, de fapt, pe liberal. Sunt detalii neștiute despre fostul realizator tv.
Fostul jurnalist, Rareș Bogdan, s-a făcut remarcat pe scena politică din România, prin opiniile pe care le-a afișat în repetate rânduri, atât pe rețelele de socializare, cât și în cadrul anumitor emisiuni TV, precum „Jocuri de putere”. În 2019, acesta s-a înscris în Partidul Național Liberal, iar în prezent, ocupă funcția de prim-vicepreședinte.
Însă, ceea ce nu se știa despre Rareș Bogdan este că mai are încă un prenume, pe care nu l-a dezvăluit niciodată în spațiul public. Politicianul se mai poate mândri cu prenumele de sfânt, Ioan, sărbătorit în luna ianuarie. Așadar numele complet al acestuia este Ioan-Rareș Bogdan.
Rareș Bogdan cel mai dur critic al politicienilor
Rareș Bogdan are 46 de ani, în prezent, și este unul dintre oamenii cheie ai PNL. În urmă cu un an, acesta a fost pus pe primul loc al listei pentru alegerile europarlamentare. În plus, Rareș Bogdan este cunoscut și ca fiind un critic dur al politicienilor, iar cel mai des vizat de către jurnalist, a fost Liviu Dragnea.
Emisiunea sa de la Realitatea TV, denumită ”Jocuri de putere”, a ajuns în topul audiențelor, dar asta i-a adus și multe probleme. A avut conflicte cu Antena 3, dar și cu CNA, instituție care i-a sancționat emisiunea în repetate rânduri.
În ceea ce privește viața amoroasă a politicianului, Rareș este căsătorit cu Florina, fiica omului de afaceri Vasile Andrei Vita, patronul ”Vitacom”, una dintre cele mai importane companii din domeniul produselor și accesoriilor electronice.