Parlamentul bulgar a aprobat noi reglementări privind capitalul minim necesar pentru înfiinţarea unei companii cu răspundere limitată, acesta fiind redus de la 2.500 de euro (5.000 de leva) la nivelul simbolic de un euro (două leva), potrivit Novinite. Membrii Parlamentului au aprobat amendamentele propuse la Legea Comerţului, prevăzând reducerea necesarului minim de capitalizare. Măsura a primit aprobarea preliminară a executivului în luna august şi a fost inclusă în promisiuni
Parlamentul bulgar a aprobat noi reglementări privind capitalul minim necesar pentru înfiinţarea unei companii cu răspundere limitată, acesta fiind redus de la 2.500 de euro (5.000 de leva) la nivelul simbolic de un euro (două leva), potrivit Novinite.
Membrii Parlamentului au aprobat amendamentele propuse la Legea Comerţului, prevăzând reducerea necesarului minim de capitalizare.
Măsura a primit aprobarea preliminară a executivului în luna august şi a fost inclusă în promisiunile de campanie ale actualului partid guvernamental, înainte de alegerile din iulie.
Ministrul Finanţelor, Simeon Djankov, a inclus prevederea respectivă în pachetul de măsuri anticriză, ca o modalitate de a încuraja activitatea din sectorul afacerilor.
Autorităţile bulgare se aşteaptă la o scădere a Produsului Intern Brut de 6,3% în 2009, urmând ca în 2010 declinul economic să se tempereze la 2%.
SURSA: Mediafax
DETALII:
Citeşte Bulgarii ne dau lecţii de gestionarea crizei