Mușcăturile de căpușe sunt în atenția specialiștilor din România, mai ales că aceasta poate provoca boli și un disconfort total celor care pică victime. De aceea, este foarte important ca atunci când bănuiți că vă aflați într-o astfel de situație să nu faceți o greșeală uriașă atunci când vreți să îndepărtați căpușa.
Cum îndepărtăm în siguranță căpușele de pe piele. Evitați să faceți această greșeală când o scoateți
Este sezonul cald iar o ieșire la iarbă verde este una dintre metodele de petrecere a timpului liber preferată de români. Nu toată lumea este, însă, conștientă, de pericolul reprezentat de căpușe. Riscul este și mai mare dacă ne gândim că poate fi una care transmite și boala Lyme. De aceea, este bine să se știe cum să acționezi într-o astfel de situație.
Dacă ai fost mușcat de o căpușă, trebuie să acționezi cu răbdare și să fii conștient că ai la dispoziție 24 de ore pentru a te prezenta la medic. Deci prima opțiune este să lași medicul să extragă insecta. Dacă însă ți-ai îndepărtat singur insecta, iar apoi ai observat o înroșire a zonei de 3-4 cm, mergi la spital! Prezența pe piele a unei pete unice de dimensiuni mari, așa numitul „eritem în ochi de bou”, constituie criteriul de diagnostic pentru boala Lyme.
Boala Lyme este o afecțiune bacteriană transmisă de căpușă. Nu toate căpușele cauzează boala Lyme, ci doar cele din genul Ixodes, insecta ce poartă o bacterie numită Borrelia burgdorferi. Simptomele bolii Lyme pot fi înșelătoare. În 80% din cazuri însă, primul semn al bolii este o erupție în locul mușcăturii. Prima erupție poate fi urmată la câteva săptămâni de altele și însoțită de febră, dureri musculare, oboseală sau frisoane. Nu ignora astfel de simptome, pentru ca riști mult. Articulația genunchiului devine tumefiată și dureroasă iar paralizia facială, amorțeala și tulburările de memorie pot să apară instantaneu. Datele arată ca 10% din bolnavi sunt afectați cardiac.
Pentru a dezvolta boala Lyme trebuie să fii înţepat de o căpuşă contaminată cu bacteria Borrelia iar aceasta să rămână ataşată de corp cel puţin 17 ore. O căpușă îndepărtată imediat după înţepătură scade substanțial riscul de a dezvolta boala.
Cum îndepărtăm în siguranță căpușele cu penseta. Evitați să faceți această greșeală când o scoateți
Folosește o pensetă, pentru a o apuca de cap, cât mai aproape de piele. Trage încet şi ferm până se desprinde căpuşa de piele. Căpuşa trebuie scoasă uşor, prin rotire, evitând strângerea între degete a abdomenului căpuşei care favorizează trecerea Borreliilor din glandele salivare în plagă. în cazul în care analiza căpuşei este negativă (nu contine bacterii), nu este nevoie de tratament cu antibiotic.
Există însă și varianta de a scoate căpușele cu bățul de chibrit. Căpușele sunt atrase de mirosul de fosfor pe care îl conține gămălia bățului, așa că vor ieși de bună voie. Umezește capul unui băț de chibrit și fă cercuri cu el în jurul locului unde este înfiptă căpușa, cât mai aproape de ea. Insecta își va extrage singură capul în doar cateva secunde și va urca pe bățul de chibrit urmărind mirosul de fosfor.
Pentru a preveni însă să fii mușcat de o căpușă, evită să te tăvălești prin iarbă. Stai departe de locurile special amenajate pentru câini în parcuri. Poarţă îmbrăcăminte de culoare deschisă, pentru a putea observa prezenţa căpuşelor. După excursie, fă duş sau baie. Verfică dacă nu ai fost înţepat. Dacă crezi însă că acest lucru s-a întâmplat, evită să atingi insecta cu mâna. Nu răsuci şi nu rupe căpuşa, deoarece cleştii ei rămân fixaţi în piele. Nu strivi căpuşa, pentru a evita împroşcarea cu conţinutul acesteia, ceea ce ar creşte riscul de infecţie. Spală locul înţepăturii cu apă şi săpun şi aplică o soluţie dezinfectantă (betadină sau alcool medicinal).