Preţul mediu afişat pentru un apartament cu două camere, amplasat într-un bloc cu opt etaje din Bucureşti, construit după anul 1977, este de 1.390 euro/mp, cu 7% mai mare faţă de preţul unui apartament similar dintr-un bloc cu patru etaje (1.298 euro/mp) şi cu 20% mai mare decât preţul mediu al unei locuinţe aflate într-un imobil cu zece etaje (1.159 euro/mp). Apartamentele cu două camere din blocurile cu opt etaje rămân cele mai scumpe şi în cazul imobilelor construite înainte de 1977. În acest caz, preţul mediu afişat pentru un apartament cu două camere este de 1.225 euro/mp, cu 6% mai mult faţă de preţul unui apartament similar dintr-un bloc cu patru etaje (1.155 euro/mp) şi cu 11,5% mai mult faţă de un apartament dintr-un imobil cu zece niveluri (1.099 euro/mp).
„Zonele cu cele mai multe anunţuri de vânzare în imobile cu opt etaje sunt Unirii (408 oferte), Vitan Mall (159) şi Dristor (156). Acestea sunt zone care beneficiază de acces facil către centrul oraşului, iar blocurile nu sunt foarte vechi”, a declarat Adrian Erimescu, directorul general al portalului.
În Braşov, preţul mediu afişat pentru apartamentele cu două camere din blocurile cu opt etaje este de 973 euro/mp, cu 10,8% mai mare faţă de preţurile apartamentelor din imobilele cu patru etaje (878 euro/mp) şi cu 10% mai ridicat faţă de preţurile locuinţelor din blocuri cu zece etaje (885 euro/mp).
Apartamentele din blocurile cu opt etaje sunt cele mai scumpe şi în Cluj-Napoca. Pentru un apartament cu două camere, preţul mediu afişat este de 1.034 euro/mp, cu 3,5% mai mult faţă de preţul locuinţelor din imobile cu patru etaje (999 euro/mp) şi cu 3,9% mai mult decât preţul apartamentelor aflate în blocuri cu zece niveluri (995 euro/mp).
În Constanţa, preţul mediu pentru un apartament cu două camere dintr-un bloc cu opt etaje este de 1.003 euro/mp, cu 5,2% mai mult faţă de preţul mediu pentru un apartament similar dintr-un imobil cu patru niveluri (953 euro/mp) şi cu 10,9% mai mult faţă de preţul mediu al unui apartament cu două camere dintr-un bloc cu zece etaje (904 euro/mp).
Pentru o locuinţă cu două camere amplasată într-un imobil cu opt niveluri din Timişoara, preţul mediu afişat este de 911 euro/mp, cu 16,2% mai mult faţă de preţul mediu al unui apartament dintr-un imobil cu patru etaje (784 euro/mp) şi cu 14,9% mai mult faţă de preţul unui apartament similar aflat într-un imobil cu zece niveluri (793 euro/mp).