În 24 de ani de capitalism, pălăriile Lucia M au fost vândute integral prin revânzători. Acum, producătorul din Arad vrea să-și scape brandul de imaginea conservatoare și să-l vândă și prin magazine proprii
"Un brand ar trebui să se lupte pentru a deţine un cuvânt în mintea consumatorului", aşa sună Legea cuvântului la Al Ries, în „Cele 22 de Legi imuabile ale Brandingului“. În cazul pălăriilor Lucia Mabia acum începe adevărata luptă în piaţă, pentru vizibilitate. „Ne cumpără pălăriile (mai ales) femeile de peste 35 de ani. Dar lucrăm și pălării cu croi îndrăzneț, forme inedite și fără nicio legătură cu clasicul, și cu ele vrem să atragem segmentul de piață tânăr“, speră Octavian Mihalcovici (32 de ani), managerul companiei, o afacere de familie cu venituri anuale de aproape 100.000 de euro, pornită în 1970 de către mama lui, Lucia Mihalcovici.
Și se poate spune că a reușit să facă un prim pas, deschizând un magazin virtual, care este integrat în site-ul www.luciam.ro, relansat cu această ocazie sub o nouă identitate vizuală; online-ul – în care s-au investit circa 8.000 de euro – ar trebui să aducă producătorului din Arad până la 300 de comenzi pe lună. Până acum, tot ce lucrau, în atelierul din Arad, cei șapte oameni cu experienţă în meşteşugul confecţionării de pălării era vândut prin 80 de magazine partenere din ţară. „Vindem, în medie, 900 de pălării pe lună. Tot atâtea și producem. În vremurile astea nu e bine să rămâi cu stocuri“, precizează Octavian Mihalcovici. Principala motivație a schimbării de strategie a producătorului din Arad – o companie etalon în domeniu -, ține de dorința de a avea un mai bun control asupra imaginii brandului propriu.
„Când desfacerea se face exclusiv prin intermediul revânzătorilor, tot ei fac şi regulile. Dacă nu ai magazin propriu, nu ai acces direct la clientul final, şi dacă nu ai acces la clientul final nu prea poţi să propui nimic nou. Rămâi permanent în nişte tipare, în funcţie de produsele pe care le vinde revânzătorul“, explică managerul. Prin urmare, Mihalcovici se grăbește să scape Lucia M de imaginea conservatoare pe care o are.
Un brand propriu puternic înseamnă orientarea către clienții tineri, cu venituri medii și mari, dă de înțeles directorul Lucia M, convins că așa și-ar mai putea face loc pe o piață dominată de produse ieftine chinezești. În România se vând, anual, pălării și șepci de circa 2,2 mil. euro, cifră care include toată piața de „produse de pus pe cap“, după cum se exprimă Octavian Mihalcovici, inclusiv vânzările din magazine stradale, malluri, piețe, hipermarketuri etc. „Nu putem concura cu prețurile pălăriilor importate din Asia sau Turcia, dar calitatea este în favoarea noastră. Și mai avem un atu: flexibilitatea“, susține el.
Pentru a-și face brandul cunoscut pe piața bucureșteană, producătorul își vinde pălăriile, din 14 noiembrie, și în magazinul Endra, un multibrand online care vinde creații ale designerilor români. Cumpărătorul român, spune Mihalcovici, este tot mai educat și acordă tot mai multă importanță calității produselor. Această tendință generală va împinge o parte din consumatorii produselor ieftine chinezești, care domină piața, spre producția românească, superioară calitativ și nu foarte scumpă. Dar cumpărătorii trebuie, mai întâi, obișnuiți cu brandurile locale. Și tocmai acest lucru încearcă să facă și Octavian Mihalcovici. Pentru a atrage clientela, știe că nu e suficient să aibă un magazin online și să colaboreze cu un multibrand.
Cumpărătorul va percepe, va recunoaște și va cumpăra mai repede un produs al cărui nume îl regăsește și în sigla magazinului, așa că în a doua jumătate a lui 2014 are în plan să deschisdă și un magazin propriu, la Arad. Și dacă unii antreprenori români care consideră că e puternic cel care trece anul cu o cifră de afaceri cât mai mare, alții, cum este și Octavian Mihalcovici, au început să înțeleagă că puterea vine în primul rând din construirea unei identități puternice. Acum, borul strategic e trasat. Rămâne să fie și suficient de flexibil.
Nu putem concura cu prețurile pălăriilor importate din Asia sau Turcia, dar calitatea este în favoarea noastră.
Octavian Mihalcovici
600 de lei este prețul celei mai elaborate pălării vândute de Lucia M